scălâmba definitie

2 intrări

18 definiții pentru scălâmba

SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.
SCĂLÂMBÁ vb. I v. scălâmbăia.
SCĂLÂMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.
SCĂLÂMBÁ vb. I v. scălâmbăia.
SCĂLÎ́MB, -Ă, scălîmbi, -e, adj. (Despre ființe, adesea substantivat) Cu membrele corpului strîmbe, sucite, schimonosite. S-a uitat lung la el: «Ascultă, măi scălîmbule!». POPA, V. 269. ♦ (Despre încălțăminte) Scîlciat, deformat. Zîmbi... punîndu-și mîna pe umărul lui Dadaci Nicolaie, care șchiopăta în niște bocanci scălîmbi. CAMILAR, N. I 155. Opincile, din piele de porc, păroase, se tot ascundeau una după alta, ca rușinate că-s așa de mari și de scălîmbe. id. ib. II 367.
SCĂLÎMBÁ, scălîmbez, vb. I. Tranz. A strîmba, a deforma; fig. a schimba în rău. Nici nu vă mai amăgiți cu deșarta speranță că veți scălîmba vreodată firea romînului. ODOBESCU, S. III 551. ♦ Refl. A se scălîmbăia.
scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe
scălâmb adj. m., pl. scălâmbi; f. sg. scălâmbă, pl. scălâmbe
SCĂLÂMB adj. v. deformat, diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, scâlciat, slut, strâmb, strâmbat, urât.
SCĂLẤMB, SCĂLẤMBĂ, scălấmbi, scălấmbe, adj. Strâmb. (din zgâmboi1; sau din gr. σκαληνός prin încrucișare cu lat. strambus; cf. it. scalembro)
SCĂLÂMBÁ, scălấmb, vb. I. Refl. A face grimase, a se schimonosi; a se urâți, a se sluți. (din zgâmboi1)
SCĂLÂMB ~ă (~i, ~e) rar 1) (despre ființe) Care are membrele strâmbe; sucit. 2) (despre încălțăminte) Care și-a pierdut forma inițială; scâlciat; șonțit. /Orig. nec
scălâmb m. om sucit. [Cf. sicilian SCALEMBRU, sucit].
scălâmbà v. a se strâmba.
1) scălî́mb și scalî́mb, -ă adj. (d. scălimb 2. Cp. și cu tălimb). Strîmb spre interior: picĭoare scălîmbe. Cu picĭoarele strîmbe în ăuntru: cal scălîmb. – Uniĭ zic scălîmb afară îld. haĭtiș. – V. haĭtiș.
2) scălîmb și -éz, a v. tr. (d. carîmb, ca scîlceĭez, d. călcîĭ și scofîlcesc d. falcă). Strîmb, sucesc, urîțesc: a scălîmba arta. – Și -băĭez. Și sco- (Tut).
scălîmb adj. v. DEFORMAT. DIFORM. HIDOS. HÎD. MONSTRUOS. POCIT. RESPINGĂTOR. SCHIMONOSIT. SCÎLCIAT. SLUT. STRÎMB. STRÎMBAT. URÎT.
scălâmb, -ă, scălâmbi, -e adj. 1. (pop. – d. ființe) cu membre strâmbe / sucite; schimonosit 2. (d. încălțăminte) deformat, scâlciat

scălâmba dex

Intrare: scălâmb
scălâmb adjectiv
Intrare: scălâmba
scălâmba verb grupa I conjugarea a II-a