scălâmbătură definitie

9 definiții pentru scălâmbătură

SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.
SCĂLÎMBĂTÚRĂ, scălîmbături, s. f. Scălîmbăială. Singur nu știe pentru ce nu-i plac scălîmbăturile. FILIMON, la TDRG.
scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri
scălâmbătúră s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbătúri, s. f. Grimasă, scălâmbăială. (scălâmba + suf. -ătură)
SCĂLÂMBĂTÚRĂ ~i f. Contractare care scălâmbăiază fața; grimasă. /a scălămbăi + suf. ~tură
scălâmbătură f. grimasă.
scălîmbătúră f., pl. ĭ (d. scălîmbat). Iron. Strîmbătură: scălîmbăturile clovnilor. – Și -băĭetúră și -băiálă, pl. ĭelĭ.

scălâmbătură dex

Intrare: scălâmbătură
scălâmbătură substantiv feminin