scăfârlie definitie

12 definiții pentru scăfârlie

SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.
SCĂFÎRLÍE, scăfîrlii, s. f. Țeasta capului; craniu. Ochii duși în fundul capului, iar nasul subțire, dar cîrn ca al unei scăfîrlii de mort. DUMITRIU, N. 161. [Buza] de deasupra se răsfrîngea în sus peste scăfîrlia capului. CREANGĂ, P. 240. ◊ Fig. Din fruntea unei scăfîrlii de piatră, un brad își întinde ramurile în jos, ca niște brațe. VLAHUȚĂ, O. A. 415. ♦ (Familiar) Cap. Ai înnebunit, Iolampie... rîse unul. Cine ți-a băgat în scăfîrlie că trebuie să mori azi, numaidecît azi? CAMILAR, N. I 404. Vino încoace de-ți arată scăfîrlia. GALACTION, O. I 83.
scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile
scăfârlíe s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile
SCĂFÂRLÍE s. v. craniu.
SCĂFÂRLÍE s. v. caliciu, calotă, cap, creștet, cupă, parietal, potir, rotulă, sinciput, vertex.
SCĂFÂRLÍE ~i f. 1) pop. (la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu; țeastă; tigvă. 2) iron. Cap al omului. [G.-D. scăfârliei] /Din scafă
scăfârlie f. țeasta capului: buza de deasupra se resfrângea peste scăfârlia capului CR. [Tras din scafă, strachină (v. hârcă)].
scăfălíe (Ban.) și scăfîrlíe f. (d. scafă cu sufixu din cĭoc-îrlie; mgr. skafiolia, cupă, ceașcă). Vîrfu craniuluĭ: să-țĭ rămîie scăfîrlia să se ouă ciocîrlia! (P.P.). La Isp. scovîrlie, orbită de craniu. V. hîrcă, țeastă, strachină.
scăfîrlie s. v. CALICIU. CALOTĂ. CAP. CREȘTET. CUPĂ. PARIETAL. POTIR. ROTULĂ. SINCIPUT. VERTEX.
SCĂFÎRLIE s. (ANAT.) căpățînă, craniu, hîrcă, tigvă, țeastă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățînă. (~ unui mort deshumat.)

scăfârlie dex

Intrare: scăfârlie
scăfârlie substantiv feminin