scârnă definitie

11 definiții pentru scârnă

SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skvrŭna.
SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skvrŭna.
SCÎ́RNĂ s. f. Excremente (de om sau de animal). Apoi o zvîrlit în butoiul deschis scîrnă de cîine, bulgări. STANCU, D. 133. Îl știam lacom peste măsură, în stare să rîme după un gologan. M. I. CARAGIALE, C. 98.
scấrnă (pop.) s. f., g.-d. art. scấrnei
scârnă s. f., g.-d. art. scârnei; pl. scârne
SCÂRNĂ s. v. excrement, fecale.
scîrnă (-ne), s. f. – Excrement. – Megl. scrămă „urdoare”. Sl. skrvŭna „poluare” (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 329; Conev 71), cf. sb. skrvn, cr. skrunja. – Der. scîrnav, adj. (murdar, fetid), din sl. skrvŭnavŭ, bg. skărnav (Conev 97); scîrnăvi, vb. (a murdări); scîrnăvie, s. f. (murdărie, mîrșăvie).
scârnă f. balegă: muștele la scârnă s’adună. [Slav. SKYRŬNA].
scî́rnă f., pl. e (bg. skŭrna, a. î. d., vsl. skvrŭna, murdărire, profanare). Triv. Excrement, dejecțiune de om saŭ animal carnivor. V. baligă.
scîrnă s. v. EXCREMENT. FECALE.
scấrnă, scârne, s.f. – Fecale (Bâle, 2005); excremente. – Din sl. skrvǔna „murdărie” (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

scârnă dex

Intrare: scârnă
scârnă substantiv feminin