scândură definitie

18 definiții pentru scândură

SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.
SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și întrebuințată la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.
SCÎ́NDURĂ, scînduri, s. f. Piesă de lemn lată, cu secțiunea dreptunghiulară, groasă de cel mult 5 cm, obținută prin tăierea în lung a unui trunchi de copac și întrebuințată la lucrări de construcție și de tîmplărie. V. blană2. Lumina feștilei de seu... pătrunde în raze fine pînă la mine, prin crăpăturile scîndurilor de brad. SADOVEANU, O. VIII 179. Se opri să reteze, cu un ferestrău îngust, capătul scîndurii. C. PETRESCU, Î. II 181. Pe un pat de scînduri goale doarme tînăra nevastă, În mocnitul întuneric și cu fața spre fereastă. EMINESCU, O. I 84. ◊ Expr. Scîndură de salvare v. salvare. A fi (a se usca sau a rămîne) ca scîndura = a slăbi foarte mult. Să arză pîn’ la butuc, Dorul... să nu-l mai duc, Că de cînd dor am purtat Ca scîndura m-am uscat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. A lăsa pe cineva scîndură (sau ca scîndura) = a-l lăsa sărac de tot. Dragele fetițele Mi-au tocat paralele, M-au băut și m-au mîncat, Ca scîndura m-au lăsat. TEODORESCU, P. P. 306. ♦ (Mai ales la pl.) Podele, dușumea. Ia-mă la tine. Mi-e frică. Dorm jos, pe scîndură... Înțelege că mi-e frică. C. PETRESCU, C. V. 269. Așa se simțea Manlache, întins pe scîndura prispei de la hambar. POPA, V. 303. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I 119. ◊ (Popular, sugerînd sicriul) Că urîtu n-are leac Făr’ patru scînduri de brad Și-o piatră mare la cap. HODOȘ, P. P. 140. Și mă cată, mamă, cată... La capul șireagului, Chiar la poala steagului; Eu acolo-i fi-ngropat, Fără scîndură de brad. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Expr. (Familiar) A-i suna (cuiva) scîndura = a muri. De băut eu m-oi lăsa, Cînd mi-a suna scîndura. SEVASTOS, N. 277. Lume, lume, soro, lume, De tine m-oi sătura Cînd mi-o suna scîndura. TEODORESCU, P. P. 287.
scấndură s. f., g.-d. art. scấndurii; pl. scấnduri
scândură s. f., g.-d. art. scândurii; pl. scânduri
PARDESIU DE SCÂNDURI s. v. coșciug, sicriu.
SCÂNDURĂ s. 1. (pop.) blană, dulap, (Transilv. și Mold.) scoarță. (Străzi podite cu ~.) 2. (mai ales la pl.) v. dușumea. 3. (TEHN.) (reg.) coadă, pat. (~ la ragila de pieptănat fuioarele.) 4. (TEHN.) v. spetează.
SCÂNDURĂ s. v. coșciug, planșetă, sicriu, șindrilă.
scîndúră (-ri), s. f. – Bucată de lemn cu formă dreptunghiulară, obținută prin tăierea longitudinală a buștenilor. – Mr. scîndură, megl. scǫndură. Lat. scandŭla (Pușcariu 1552; REW 7652), cf. calabr. scándula, cat. escandia, sp. escanda (arag. escalla), port. escandea. – Der. scîndurea, s. f. (scîndură mică; bulfeu la jug); scîndurice, s. f. (scîndură mică; piedică la războiul de țesut); scîndurărie, s. f. (scînduri multe; depozit de scînduri).
SCÂNDURĂ ~i f. Bucată de lemn cu suprafața plană, obținută prin tăierea de-a lungul a unui trunchi de copac, folosită în lucrări de construcție, tâmplărie etc. ◊ (A fi sau a rămâne) ca ~a a fi foarte slab. A-i suna cuiva ~a a muri. A lăsa pe cineva ~ (sau ca ~a) a sărăci pe cineva. [G.-D. scândurii] /<lat. scandula
scândură f. 1. tablă de lemn mai lungă decât lată; 2. pl. podeală: a freca scândurile. [Lat. SCANDULA].
scî́ndură f., pl. ĭ (lat. scándula, var din scindula; it. scandola, fr. échandole, șindilă. V. șindilă). Tablă de lemn (de ordinar, de brad) lungă de vre-o 20 de centimetri care se întrebuințează la acopereminte, la pardoselĭ, la corăbiĭ ș.a. Pl. Scîndurile pardoseliĭ: a freca scîndurile. V. blană, dulap, răzlog, șipcă; tavan, tinichea.
pardesiu de scînduri s. v. COȘCIUG. SICRIU.
scîndură s. v. COȘCIUG. PLANȘETĂ. SICRIU. ȘINDRILĂ.
SCÎNDURĂ s. 1. (pop.) blană, dulap, (Transilv. și Mold.) scoarță. (Străzi podite cu ~.) 2. (mai ales la pl.) dușumea, pardoseală, podea, (pop.) podină, (Ban. și Transilv.) pod, (Ban.) vatră, (înv.) planșete (pl.), pomostină. (Dormea pe ~ goale.) 3. (TEHN.) (reg.) coadă, pat. (~ la ragila de pieptănat fuioarele.) 4. (TEHN.) chingă, spetează, stinghie, (pop.) blană. (~ la războiul de țesut.)
a face cuiva pardesiu de scânduri expr. a ucide pe cineva.
pardesiu de scânduri expr. (iron.) sicriu.
scândură, scânduri s. f. (peior.) femeie foarte slabă, cu sâni mici și șolduri înguste.

scândură dex

Intrare: scândură
scândură substantiv feminin