SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit2. 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

SCÂRȚIITÓR, -OÁRE adj. v. scârțâitor.

SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit2. 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum arvense). [Pr.: -țâ-i-. – Var.: scârțiitór, -oare adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

SCÂRȚIITÓR, -OÁRE adj. v. scârțâitor.

SCÎRȚÎITÓR, -OÁRE, scîrțîitori, -oare, adj. Care scîrțîie, care produce un scîrțîit. Am o cățea lătrătoare Ș-o ușă scîrțîitoare. TEODORESCU, P. P. 310. – Variante: scîrțăietór, -oare (PĂSCULESCU, L. P. 295), scîrțiitór, -oare (NEGRUZZI, S. I 287) adj.[1]

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitór adj. m. (sil. -țâ-i-), pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțiitoáre (= scârțâitoare) s. f. (pl. scârțiitori)

SCÂRȚÂITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care scârțâie; care produce scârțâituri. /a scârțâi + suf. ~tor

scârțăitor m. 1. cel ce scârțăe; 2. fam. lăutar prost.