scârțâitoare definitie

19 definiții pentru scârțâitoare

SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit2. 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.
SCÂRȚIITÓR, -OÁRE adj. v. scârțâitor.
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit2. 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum arvense). [Pr.: -țâ-i-. – Var.: scârțiitór, -oare adj.] – Scârțâi + suf. -tor.
SCÂRȚIITÓR, -OÁRE adj. v. scârțâitor.
SCÎRȚÎITOÁRE, scîrțîitori, s. f. 1. Aparat de lemn, prevăzut cu niște aripioare care, mișcate de vînt, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 2. Jucărie de copil care produce zgomot; hîrîitoare.
SCÎRȚÎITÓR, -OÁRE, scîrțîitori, -oare, adj. Care scîrțîie, care produce un scîrțîit. Am o cățea lătrătoare Ș-o ușă scîrțîitoare. TEODORESCU, P. P. 310. – Variante: scîrțăietór, -oare (PĂSCULESCU, L. P. 295), scîrțiitór, -oare (NEGRUZZI, S. I 287) adj.[1]
scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri
scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre
scârțâitoáre s. f. (sil. -țâ-i-), g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri
scârțâitór adj. m. (sil. -țâ-i-), pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre
SCÂRȚÂITOÁRE s. 1. v. morișcă. 2. hârâitoare. (Jucăria numită ~.) 3. (BOT.; Polycnemum arvense) troscoțel, (reg.) hericică, troscot-de-câmp.
SCÂRȚÂITOÁRE s. v. scârț.
SCÂRȚÂITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care scârțâie; care produce scârțâituri. /a scârțâi + suf. ~tor
scârțăitoare f. 1. piele ce scârțăe: ghete cu scârțăitori; 2. plantă cu flori verzui, crește pe locuri pietroase și nisipoase (Polycnemum arvense).
scârțăitor m. 1. cel ce scârțăe; 2. fam. lăutar prost.
cîrîitoáre f., pl. orĭ (d. cîrîĭ). Jucărie (numită și sfîrîitoare) pe care șĭ-o fac copiiĭ găurind o nucă pin care trec un bețișor, îĭ leagă cu sfoară, îĭ atîrnă o greutate (de ordinar un cartof) și-l fac să se învîrtească desfășurînd sfoara pin altă gaură laterală. Se fac și unele de lemn orĭ de tinichea și se învîrtesc c’o singură mîna agitîndu-le în aer. Acestea se pot numi și pîrîitorĭ, plesnitorĭ saŭ scîrțîitorĭ (fr. crécelle). La catolicĭ, în vechime, cîrîitoarea înlocuĭa clopotu bisericiĭ în Vinerea și Sîmbăta din săptămîna patimilor.
scîrțîitoáre f., pl. orĭ (d. scîțîĭ). Cîrîitoare (jucărie). O plantă chenopodiacee cu florĭ verzuĭ care crește pin locurĭ petroase și nisipoase (polycnémum arvénse). – Și troscoțel (Trans.).
scîrțîitoare s. v. SCÎRȚ.
SCÎRȚÎITOARE s. 1. morișcă, pîrîitoare, zbîrnîitoare. (~ pentru alungat păsările din semănături.) 2. hîrîitoare. (Jucăria numită ~.) 3. (BOT.; Polycnemum arvense) troscoțel, (reg.) hericică, troscot-de-cîmp.

scârțâitoare dex

Intrare: scârțâitor
scârțiitor
scârțâitor adjectiv
  • silabisire: -țâ-i-
Intrare: scârțâitoare
scârțâitoare substantiv feminin
  • silabisire: -țâ-i-