SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

SCÎNTEIÚȚĂ, scînteiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui scînteie. 2. Nume dat la două plante: a) plantă erbacee din familia primulaceelor, cu tulpina ramificată de la bază, cu flori roșii, rar albastre sau albe; crește pe locuri cultivate și aride, prin poienile din păduri și pe lîngă drumuri (Anagallis arvensis); scînteioară; b) mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu doi bulbi și cu flori galbene dispuse în umbele; crește pe locuri cultivate, prin vii și prin grădini (Gagea arvensis). ♦ (La pl.) Brumărea.[1]

!scânteiúța-lúpului (plantă) s. f. art., g.-d. art. scânteiúței-lúpului

scânteiúță s. f., g.-d. art. scânteiúței; pl. scânteiúțe

scânteiúțe (plantă) s. f. pl.

scânteiúța-lúpului s. f.

scânteiúță s. f., g.-d. art. scânteiúței; pl. scânteiúțe

scânteiúțe (brumărele) s. f. pl.

SCÂNTEIÚȚĂ s. v. bănuț, brumărea, ceapa-ciorii, fierea-pământului, garoafă, licurici, părăluță, potroacă, răcovină, țintaură.

SCÂNTEIÚȚĂ s. 1. scânteioară. (O scânteie mică sau o ~.) 2. v. scânteioară. 3. (BOT.; Gagea arvensis) (reg.) brumărea, ceapa-ciorii. 4. (BOT.; Aster novibelgii) (reg.) cătare, pocroavă, sălcioară, săpunele (pl.), steluță, vinețele (pl.), salbă-moale.

SCÂNTEIUȚĂ-DE-MÚNTE s. v. parpian.

SCÂNTEIÚȚE s. pl. v. săpunele, steliță.

SCÂNTEIUȚE-ÁLBE s. pl. v. strănutătoare.

SCÂNTEIÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la scânteie) 1) Plantă erbacee cu tulpină scundă, cu frunze mari ovale și cu flori roșii sau albastre. 2) Plantă erbacee cu tulpină neramificată, cu frunze liniare și cu flori galbene; ochișor. 3) la pl. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile roșii-violete, plăcut mirositoare; brumărele. [ Sil. -te-iu-ță ] /scânteie + suf. ~uță

scînteĭúță f., pl. e (d. scînteĭe). Numele unor plante (J.B. 129): 1. răcovină, ochișor, din familia primulaceelor (anagallis arvensis), pe care Ioanidi (Dicț. elino-rom. 1864, 1, 140 o traduce pin șinteuță!); 2. ceapa cĭoriĭ, din familia liliaceelor (gagea pratensis); 3. altă plantă liliacee (gagea arvensis). – Și euță.

scînteiuță s. v. BĂNUȚ. BRUMĂREA. CEAPA-CIORII. FIEREA-PĂMÎNTULUI. GAROAFĂ. LICURICI. PĂRĂLUȚĂ. POTROACĂ. RĂCOVINĂ. ȚINTAURĂ.

SCÎNTEIUȚĂ s. 1. scînteioară. (O scînteie mică sau ~.) 2. (BOT.: Anagallis arvensis) scînteioară, (reg.) aurică, focșor, gonitoare, intiță, minteuță, ochișor, plescaiță, răcovină, roșuță, scînteie, sclipeț, văcariță, buruiana-bureților, soponelul-calului. 3. (BOT.; Gagea arvensls) (reg.) brumărea, ceapa-ciorii. 4. (BOT.; Aster novi-belgii) (reg.) cătare, pocroavă, sălcioară, săpunele (pl.), steluță, vinețele (pl.), salbă-moale.

scînteiuță-de-munte s. v. PARPIAN.

scînteiuțe s. pl. v. SĂPUNELE. STELIȚĂ.

scânteiúță, scânteiuțe, (scânteuță), s.f. – (bot.) Numele mai multor specii de plante: răcuină (Anagallis arvensis L.), brumărea (Gagea arvensis), steluță (Aster amellus L.) etc.: „Cu streșini de scânteuță / C-am avut multe drăguță” (Antologie, 1980: 110). – Din scânteie (< lat. scantillia) + suf. -uță (Scriban, DEX, MDA).

scânteiúță, -e, (scânteuță), s.f. – (bot.) Numele mai multor specii de plante: răcuină (Anagallis arvensis L.), brumărea (Gagea arvensis), steluță (Aster amellus L.) etc: „Cu streșini de scânteuță / C-am avut multe drăguță” (Antologie 1980: 110). – Din scânteie (< lat. scantillia) + -uță.

Gagea arvensis Dum., « Scînteiuță ». Specie care înflorește primăvara. Flori, deseori 10 (foliolele perigonului lanceolat-acuminate, în interior galbene, în exterior verzi, staminele jumătațe din lungimea petalelor), dispuse în umbele ce au la bază bractee liniare, caniculate. Pedunculi pubescenți. Plantă înaltă de cca 18 cm cu 2 bulbi înfășurați într-o singură membrană. Frunze radicale, 2, liniare, canaliculate. Fructe, capsule.

PHLOX L., BRUMĂRELE, SCÎNTEIUȚE, fam. Polemoniaceae. Gen originar din America de N, și U.R.S.S., cca 58 specii, erbacee sau subfrutescente, vivace, mai rar anuale, erecte sau repente. Frunze întregi, la baza plantelor, opuse, spre vîrf alterne, sau toate opuse. Flori de diferite culori (caliciu cu 5 sepale, tubulat sau campanulat, corolă întinsă, tub floral subțire, lung, petale egale, nedentate, dentate sau crestate, 5 stamine care nu ies din floare, intercalate la distante diferite, ovar cu 3 loji, fiecare cu 1-5 ovule) dispuse în corimb. Capsulă ovată cu 3 clape.