SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

SCÎNTEIÓS, – OÁSĂ, scînteioși, -oase, adj. (Învechit) Strălucitor; scînteietor. Fumuri albe se ridică în văzduhul scînteios. ALECSANDRI, P. III 17. ♦ (Despre ochi) Scînteietor, lucitor, Niște sprîncene lungi și negre pe sub cari luceau în fundul capului doi ochi mici, scînteioși. GANE, N. I 58. Privind fețele cele turburate cu ochi scînteioși, puteai gîci că nu le prea mergea bine. CONTEMPORANUL, III 571. Și văd sub cerul luciu, în zarea-nflăcărată, Zburînd o herghelie de armăsari zmeioși Cu coamele în vînturi, cu ochii scînteioși. ALECSANDRI, P. III 283.

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteiós adj. m., pl. scânteióși; f. sg. scânteioásă, pl. scânteioáse

GÂNDAC-SCÂNTEIÓS s. v. licurici.

GÂNDĂCEL-SCÂNTEIÓS s. v. licurici.

SCÂNTEIÓS adj. v. licăritor, lucitor, scânteietor, sclipitor.

scânteios a. foarte luminos: luciri scânteioase NEGR. cu ochiul scânteios AL.

gîndac-scînteios s. v. LICURICI.

gîndăcel-scînteios s. v. LICURICI.

scînteios adj. v. LICĂRITOR. LUCITOR. SCÎNTEIETOR. SCLIPITOR.