SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

SCÎNDUREÁ, -ÍCĂ, scîndurele și (rar) scîndurici, s. f. Diminutiv al lui scîndură. Vorbi, potrivind două scîndurele cap la cap. C. PETRESCU, Î. II 181. Luai lădița cea de aur... și deschizînd-o, aflai într-însa niște scîndurele vechi. GORJAN, H. IV 138. Cu crîsnicul se mai pescuiește și cu ajutorul tălchigului, care-i făcut din o scîndurică de lemn bortit la capete. ȘEZ. IV 114.

PARDESIU DE SCÂNDURI s. v. coșciug, sicriu.

SCÂNDUREÁ s. v. iapă, lopățică, schimbător, tălpig.

scândurí, scândurésc, vb. IV (reg.; despre scânduri) a bate, a prinde, a fixa în cuie.

scîndurea s. v. IAPĂ. LOPĂȚICĂ. SCHIMBĂTOR. TĂLPIG.