Dicționare ale limbii române
Dicționare ale limbii române
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
SCÎNDUREÁ, -ÍCĂ, scîndurele și (rar) scîndurici, s. f. Diminutiv al lui scîndură. Vorbi, potrivind două scîndurele cap la cap. C. PETRESCU, Î. II 181. Luai lădița cea de aur... și deschizînd-o, aflai într-însa niște scîndurele vechi. GORJAN, H. IV 138. Cu crîsnicul se mai pescuiește și cu ajutorul tălchigului, care-i făcut din o scîndurică de lemn bortit la capete. ȘEZ. IV 114.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
PARDESIU DE SCÂNDURI s. v. coșciug, sicriu.
- sursa: Sinonime 2002
- permalink
SCÂNDUREÁ s. v. iapă, lopățică, schimbător, tălpig.
- sursa: Sinonime 2002
- permalink
scândurí, scândurésc, vb. IV (reg.; despre scânduri) a bate, a prinde, a fixa în cuie.
scîndurea s. v. IAPĂ. LOPĂȚICĂ. SCHIMBĂTOR. TĂLPIG.
- sursa: Sinonime82 1982
- permalink
scândurea definitie
scândurea dex
Intrare: scândurea
scândurea
substantiv feminin
scândurică
substantiv feminin
Intrare: scânduri
scânduri
verb
grupa a IV-a
conjugarea a VI-a