scâlcia definitie

12 definiții pentru scâlcia

SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.
SCÎLCIÁ, scîlciez, vb. I. Tranz. A toci, a strîmba, a deforma încălțămintea (mai ales la tocuri). (Refl.) De ghete nu mai vorbesc, că mi se scîlciaseră. CAMIL PETRESCU, U. N. 289. – Prez. ind. și: (rar) scî́lciu (DELAVRANCEA, H. T. 12). – Variantă: scălciá vb. I.
scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)
scâlciá vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. scâlciéz, 3 sg. și pl. scâlciáză, 1 pl. scâlciém (sil. -ci-em); conj. prez. 3 sg. și pl. scâlciéze; ger. scâlciínd (sil. -ci-ind)
SCÂLCIÁ vb. 1. a (se) deforma, a (se) strâmba, (Mold.) a (se) scrombăi. (Pantofii s-au ~ prin uzură.) 2. a (se) toci. (I s-au ~ tocurile.) 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a stâlci, a stropși, (fig.) a schingiui. (A ~ cuvintele, când vorbește.)
scîlciá (-iéz, -át), vb.1. A strica ștaifurile. – 2. A strica, a desfigura, a strîmba. – 3. (Trans.) A scutura. – Var. (Trans., Olt.) scălcia, scîlcii. Var. a lui stîlci „a strica”, pornind de la pronunția primitivă, conformă sl., *stlci sau *stlîci: schimbarea lui stl › scl este normală, cf. sclifosi. Der. din sl. sŭklŭciti „a încreți” (Cihac, II, 723, cf. cîlți), din lat. calcāre (Tiktin), de la un *calce „călcîi” < lat. calcem (Candrea) sau din bg. izkulčam „a se deplasa rapid” (Pușcariu, Dacor., III, 689), nu este probabilă și nu explică der. Sensul 3 ar putea fi efectul unei confuzii cu sgîlțîi. Der. scîlcea (var. scîlcează, scălcează), s. f. (lemn cu care se bate țesătura în război, pentru a o îndesi; lopată; unealtă de pescuit).
A SCÂLCIÁ ~éz tranz. 1) A face să se scâlcieze; a scrombăi. 2) fig. (cuvinte) A denatura încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a stâlci; a schingiui. [Sil. -ci-a] /<lat. excalciare
A SE SCÂLCIÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințare îndelungată sau neglijentă); a se scrombăi. /<lat. excalciare
scálcli, a scălciá (Olt. Trans.) și scî́lcli saŭ -iéz, a - v. tr. (lat. ex-calceare, a descălța; it. scalciare, a lovi cu călcîĭele, scalzare, a descălța. V. în-calț). Strîmb călcîĭele (tocurile): a scălcia ghetele. Fig. Desfigurez, pocesc, denaturez: mulțĭ pretinșĭ poețĭ scălciază arta.
scîlciát, -iéz V. scalciĭ și scălciat.
SCÎLCIA vb. 1. a (se) deforma, a (se) strîmba, (Mold.) a (se) scrombăi. (Pantofii s-au ~ prin uzură.) 2. a (se) toci. (I s-au ~ tocurile.) 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a stîlci, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele cînd vorbește.)

scâlcia dex

Intrare: scâlcia
scâlcia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -ci-a