satura definitie

2 intrări

26 definiții pentru satura

SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare.
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare.
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare.
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare.
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație.
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. 1. A-și potoli deplin foamea (sau setea), a se îndestula mîncînd (sau bînd). Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. Lingeam fiecare fărîmitură și niciodată nu mă săturam. SAHIA, N. 32. O haraba întreagă aș fi în stare să mănînc, și parcă tot nu m-aș sătura. CREANGĂ, P. 210. Cu mîndra de-acum un an, Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. ◊ Tranz. Mi-au venit în cap copiii tăi nesățioși după lapte... i-ai săturat vreodată? SAHIA, N. 32. Aista-i Flămînzilă, foametea, sac fără fund, sau cine mai știe ce pricopseală a fi, de nu-l mai poate sătura nici pămîntul. CREANGĂ, P. 241. Eu murgu l-am dezlegat Bine că l-am săturat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 341. 2. Fig. A se simți îndestulat, a fi deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). Și cînd te întorci și cugeți, lung privind ce lași în urmă, Simți că nu-i chip să te saturi, c-a trăi i-o fericire. VLAHUȚĂ, O. A. I 44. După ce-au intrat în curte, nu se putea destul sătura Ion Săracul de privit tot binele și toate minunățiile ce se afla grămădite aice. SBIERA, P. 157. Nu ne mai săturam privindu-l. CREANGĂ, A. 75. ◊ Tranz. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi. EMINESCU, O. I 155. ♦ A ajunge la saturație; a-i fi (cuiva) lehamite (de ceva), a fi dezgustat, plictisit, scîrbit (de ceva). M-am săturat să-mi număr anii Ca un călugăr negrele mătănii. BENIUC, V. 134. De toate parc-aș ajunge să mă satur cu vremea; numai de gîndit, de voluptatea asta mai îmbătătoare decît tot ce basmele orientale au putut născoci, – în veci nu m-aș mai sătura. VLAHUȚĂ, O. A. 422. Și eu mult m-am săturat A trăi tot depărtat Și de lume-nstrăinat. ALECSANDRI, P. P. 252. ◊ Expr. A se sătura (de ceva sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) = a nu-i mai plăcea (ceva sau cineva), a nu-i mai trebui de loc, a fi plictisit (de cineva sau de ceva). M-am săturat de contăș ca de mere acre. ALECSANDRI, T. 407. A se sătura pînă-n gît v. gît.Tranz. (Familiar) A face să-i piară cuiva pofta, cheful (de cineva sau de ceva), a lecui pe cineva de ceva.
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
saturá vb., ind. prez. 1 sg. saturéz, 3 sg. și pl. satureáză
săturá vb., ind. prez. 1 sg. sátur, 3 sg. și pl. sátură; conj. prez. 3 sg. și pl. sáture
SĂTURÁ vb. 1. a (se) îndestula, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mâncare.) 2. (reg.) a se îmbucări. (Vitele s-au ~.) 3. (fig.) a (se) lecui, a (se) vindeca. (Lasă că-l ~ eu de prostii.) 4. v. plictisi. 5. v. dezgusta. 6. (Mold., fig.) a se hrăni. (S-a ~ de mizeriile ce i se fac.)
SĂTURÁ vb. v. împlini, îndeplini, realiza, satisface.
SATURÁ vb. I. tr. A aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație. [< fr. saturer, cf. lat. saturare].
SATURÁ vb. tr. 1. a aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație. 2. a face să ajungă la saturație. (< fr. saturer, lat. saturare)
săturá (sátur, săturát), vb.1. A satisface, a mulțumi. – 2. A obosi, a vlăgui. – Mr. satur, săturare, megl. satur, săturari, istr. sotur. Lat. satŭrāre (Pușcariu 1532; REW 7622), cf. napol. satorarę, lom. sagia (Battisti, V, 3347). Este dubletul lui satura, vb., din fr. saturer. – Der. săturător, adj. (care satură); nesăturat, adj. (nesatisfăcut); saturați(un)e, s. f., din fr. saturation. Din rom. provine săs. szêturîn.
A SATURÁ ~éz tranz. (sisteme fizice sau chimice) A aduce în stare de saturație. /<fr. saturer, lat. saturare
A SĂTURÁ sátur tranz. 1) A face să se sature. 2) pop. (ființe) A face să se lase (de un obicei rău); a dezbăra. /<lat. saturare
A SE SĂTURÁ mă sátur intranz. 1) A-și potoli pe deplin foamea (sau setea); a deveni sătul. 2) A se simți întru totul satisfăcut; a nu mai avea nevoie. ~ de somn. 3) A fi sătul, plictisit sau dezgustat. ◊ ~ de ceva (sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) a fi dezgustat complet de ceva (sau de cineva). ~ până în gât a-i fi lehamite. /<lat. saturare
saturà v. 1. a dizolva într’un lichid cea mai mare cantitate posibilă de materie: sarea nu se poate dizolva în apa de mare, care e saturată de sare; 2. fig. a sătura pe deplin: a satura cu necazuri.
săturà v. 1. a îndestula cu mâncare sau băutură: nu se satură așa curând; 2. fig. a fi îndestulat: de vorba lui nu te saturi PANN; 3. a avea de ajuns, a se desgusta: m’am săturat de ei CR. [Lat. SATURARE].
1) satúr, a săturá v. tr. (lat. sáturo, -áre. V. saturez). Liniștesc foamea umplînd stomahu cu mîncare: a sătura copiiĭ, oŭăle te satură răpede. Fig. Îndestulez făcînd să nu maĭ dorească: l-am săturat de plimbări. V. refl. Îmĭ alin foamea umplîndu-mĭ stomahu. Fig. Mă dezgust, mă plictisesc: țara s’a săturat de Jidanĭ.
2) satúr și saturéz, a v. tr. (lat. sáturo, -áre; fr. saturer. V. satur, săturat). Chim. Fac cît maĭ des pin disoluțiune saŭ combinațiune: o apă saturată de sare, că apa de mare nu maĭ poate disolva saŭ disolvă greŭ altă sare. Fig. Satur, dezgust.
sătura vb. v. ÎMPLINI. ÎNDEPLINI. REALIZA. SATISFACE.
SĂTURA vb. 1. a (se) îndestula, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mîncare.) 2. (reg.) a se îmbucări. (Vitele s-au ~.) 3.* (fig.) a lecui, a vindeca. (Lasă că-l ~ eu de prostii.) 4. a se plictisi, a i se urî, (rar) a se anosti, (Mold. și Bucov.) a se lehămeti, (înv. și fam.) a se sastisi, (înv.) a se stenahorisi, a se supăra, (fig.) a i se acri. (S-a ~ de moarte să stea în casă.) 5. a (se) dezgusta, a (se) îngrețoșa, a (se) scîrbi, (reg.) a (se) scîrboli, (Mold. și Bucov.) a (se) lehămeti, a (se) lehămetisi, a (se) lehămetui, (înv.) a (se) îngreța, a (se) îngrețălui, (fam. și fig.) a (i se) acri. (S-a ~ de tot ce-a văzut acolo.) 6. (Mold., fig.) a se hrăni. (S-a ~ de mizeriile ce i se fac.)
a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).
a se sătura până peste cap expr. a fi plictisit / dezgustat.

satura dex

Intrare: sătura
sătura verb grupa I conjugarea I
Intrare: satura
satura verb grupa I conjugarea a II-a