SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus.

SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus.

SATÍRIC1 s. n. Conținut, caracter specific satirei. [Artiștii] au simțit nevoia unor completări, a unor adăugiri, care să adîncească satiricul piesei. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 10/3.

SATÍRIC2, -Ă, satirici, -e, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. V. epigramatic. Anton Bacalbașa... vrea să ne arate fondul său de lirism senin, care desigur ne va surprinde, ca și însemnatele sale produceri satirice. DEMETRESCU, O. 190. Și, pentru a sfîrși printr-o trăsătură satirică: «prostul găsește oricînd unul mai prost ca el care să-l admire». BOLINTINEANU, O. 253. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat) Autor de satire. Caragiale e un satiric. IBRĂILEANU, SP. CR. 219. Publicul romîn s-a învățat așa de mult să rîză de spiritualele producțiuni ale mult talentatului nostru satiric. GHEREA, ST. CR. II 132. Acei vestiți satirici... nu numai nu avură din scrieri neplăceri, Ci cîștigară încă nemuritoare slavă. NEGRUZZI, S. II 215.

satíric1 adj. m., pl. satírici; f. satírică, pl. satírice

satíric2 (persoană) (rar) s. m., pl. satírici

satíric3 (conținut specific satirei) s. n.

satíric adj. m., (persoană) s. m., pl. satírici; f. sg. satírică, pl. satírice

satíric (conținut specific satirei) s. n.

SATÍRIC adj., s. 1. adj. sarcastic, (livr.) acrimonios, (înv.) satiricesc, (fig.) biciuitor, caustic, incisiv, înțepător, mușcător, pișcător, șfichiuitor, tăios, usturător. (Ton ~.) 2. adj. epigramatic, (fig.) caustic, incisiv, înțepător, mușcător, usturător. (Poezie cu caracter ~.) 3. s. (rar) satirist. (Gr. Alexandrescu a fost un mare ~.)

SATÍRIC, -Ă adj. Specific satirei; care ține de satiră; ironic, batjocoritor, mușcător. // s.m. Autor de satire. // s.n. Conținutul, caracterul specific al unei satire. [Cf. lat. satiricus, fr. satirique].

SATÍRIC1, -Ă I. adj. specific satirei; care ține de satiră; ironic, batjocoritor, mușcător. II. s. m. autor de satire. III. s. n. conținut, caracter specific satirei. (< fr. satirique, lat. satiricus)

SATÍRIC2, -Ă adj. referitor la satiri. ♦ dansuri ~e = dansuri licențioase executate în reprezentațiile de drame satirice; dramă ~ă = (la greci) poem dramatic, patetic și comic, în care corpul era compus din satiri. (< fr. satyrique, lat. satiricus)

SATÍRIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de satiră; propriu satirei. Roman ~. 2) Care scrie satire. Scriitor ~. 3) Care are înclinație spre satiră. Spirit ~. /<lat. satiricus, ngr. satyrikos, fr. satirique

SATÍRIC2 ~ci m. Autor de satire. /<lat. satiricus, ngr. satyrikos, fr. satirique

satiric a. 1. ce ține de satiră: stil satiric; 2. pornit la batjocură: spirit satiric. ║ m. autor de satire.

1) *satíric, -ă adj. (lat. satiricus, d. sátira). De satiră: stil satiric, poemă satirică. Pornit spre satiră, spre ironie: spirit satiric. Care scrie satire: poet satiric. Subst. Scriitor satiric. Adv. A scrie satiric.

2) *satíric, -ă adj. (vgr. satyricós, d. sátyros, satir). De satir, al sátirilor: dans satiric. Dramă satirică, la vechiĭ Grecĭ, poemă dramatică patetică și comică tot odată (tragi-comedia) în care coru era compus din sátirĭ.

SATIRIC adj., s. 1. adj. sarcastic, (înv.) satiricesc, (fig.) biciuitor, caustic, incisiv, înțepător, mușcător, pișcător, șfichiuitor, tăios, usturător. (Ton ~.) 2. adj. epigramatic, (fig.) caustic, incisiv, înțepător, mușcător, usturător. (Poezie cu caracter ~.) 3. s. (rar) satirist. (Gr. Alexandrescu a fost un mare ~.)