satiră definitie

3 intrări

19 definiții pentru satiră

SATÍRĂ, satire, s. f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu intenții moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, vehement. ♦ Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. și: sátiră] – Din fr. satire, lat. satira.
SÁTIRĂ, satire, s. f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu intenții moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, mușcător. ♦ Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. și: satíră] – Din fr. satire, lat. satira.
SATIRÁ vb. I v. satiriza.
SATÍRĂ, satire, s. f. Compoziție literară, mai ales în versuri, în care sînt biciuite defectele morale ale oamenilor sau aspectele negative ale societății; p. ext. orice scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, mușcător. [Coribut] citea pentru a nu știu cîtea oară arzătoarele satire ale lui Decimus Iulius Iuvenalis. SADOVEANU, O. VII 97. Alexandrescu înveselea auditoriul cu cîte-o elegie, o satiră sau o fabulă. GHICA, S. A. 126. Spune-mi cum poci de rimă, de muz-a mă desface, Și eu, drept recompensă, o satiră ți-oi face. ALEXANDRESCU, M. 258. ♦ Genul satiric. Dintre genurile literare, satira, prin procedeele artistice specifice, poate și trebuie să joace un rol important în nimicirea vechiului, în înlăturarea a tot ceea ce e putred, cangrenat în viața socială. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 367, 4/5. – Accentuat și: sátiră.
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A ataca, a biciui, a critica pe calea satirei, a ridiculiza. – Variantă: (învechit) satirá (ALEXANDRESCU, M. 245) vb. I.
!satíră/sátiră s. f., g.-d. art. satírei/sátirei; pl. satíre/sátire
sátiră/satíră s. f., g.-d. art. sátirei/satírei; pl. sátire/satíre
SATIRÁ vb. v. ridiculiza, satiriza.
SÁTIRĂ s. v. satirizare.
SÁTIRĂ s.f. 1. (La greci și la romani) Poemă dramatică și didactică în care se biciuiau moravurile și ale cărei personaje reprezentau satiri. 2. Poezie lirică în care sunt ridiculizate și biciuite anumite defecte, moravuri rele etc. din societate; (p. ext.) scriere, cuvântare etc. cu caracter biciuitor, mușcător. ♦ Genul satiric. [Acc. și satíră. / < lat. satira, fr. satire].
SÁTIRĂ / SATÍRĂ s. f. 1. (la greci și la romani) poem dramatic și didactic în care se biciuiau moravurile și ale cărei personaje reprezentau satiri. 2. poezie lirică în care sunt ridiculizate și biciuite anumite defecte, moravuri etc. din societate. ♦ scriere, cuvântare etc. cu caracter de critică biciuitoare. (< fr. satire, lat. satira)
SATÍRĂ ~e f. 1) Specie a poeziei lirice în care sunt atacate moravurile sociale și cusururile omenești. 2) Creație literară care are un asemenea caracter. 3) Categorie estetică care ridiculizează în mod violent și caricatural moravurile sociale și cusururile omenești. 4) fig. Critică persiflantă. [G.-D. satirei; Acc. și sátiră] /<ngr. satyra, lat. satira, fr. satire
Menipee (Satira) f. celebru pamflet politic francez, în versuri și în proză, compus în 1593 contra Ligei.
satirà v. a satiriza: pe noi ne-a satirat GR. AL.
satiră f. 1. poemă în care se critică și se ridiculizează viții sau apucături ciudate: Satire de Eminescu; 2. orice scriere sau discurs mușcător; 3. specie de dramă greacă în care satirii erau personajele de căpetenie. [Primitiv, latinește, ghiveciu de bucate, apoi amestecătură de proză și versuri, și însfârșit critica persoanelor și a lucrurilor].
* sátiră f., pl. e (lat. sátira, infl. de vgr. sátyros, sátir și satiră, în locu formeĭ maĭ vechĭ sátura, „plină” subînț. lanx, farfurie, adică „farfurie plină” de tot felu de fructe, care se oferea Cereriĭ, apoĭ „farsă”. Sátura e fem. d. sátur, dim. satúllus, sătul. Cp. cu farsă, ghivecĭ, potpourri). Poemă saŭ și pĭesă în proză în care se critică și se ridiculizează vițiile: Sátirele luĭ Juvenal, Boileau, Eminescu. Genu satiric. – Fals satíră (fr. satire). V. menipeŭ.
satira vb. v. RIDICULIZA. SATIRIZA.
SATIRĂ s. ridiculizare, satirizare, (fig.) biciuire. (~ moravurilor din trecut.)
SÁTIRĂ (< fr., lat.) 1. Categorie estetică aparținând sferei comicului, care ridiculizează violent obiectivul vizat, subliniindu-i caricatural laturile negative. S. poate folosi, în funcție de fenomenul satirizat, deopotrivă tonalității comice sau grave și procedee diverse, de la ironie până la invectivă. 2. Specie a poeziei lirice cultivată încă din Antic., care ridiculizează cu intenții moralizatoare aspecte negative ale vieții individuale sau sociale. Au scris s. Horațiu, Marțial, Boileau, Hugo, Byron, iar în literatura română Gr. Alexandrescu, M. Eminescu, Al. Macedonski ș.a. ♦ Orice scriere cu caracter de critică batjocoritoare, vehementă.

satiră dex

Intrare: satiră
satiră
Intrare: satiră
satiră
Intrare: satira
satira verb grupa I conjugarea a II-a