Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

10 defini╚Ťii pentru satara

SATAR├ü, satarale, s. f. Dare excep╚Ťional─â (├«n afara d─ârilor obi╚Önuite) perceput─â ├«n ╚Ü─ârile Rom├óne, ├«n Evul Mediu. ÔÇô Cf. tc. musad├ęre ÔÇ×confiscareÔÇŁ.
SATAR├ü, satarale, s. f. Dare excep╚Ťional─â (├«n afara d─ârilor obi╚Önuite) perceput─â ├«n ╚Ť─ârile rom├óne╚Öti. ÔÇô Cf. tc. musad├ęre ÔÇ×confiscareÔÇŁ.
SATAR├ü, satarale, s. f. 1. (├Änvechit) Dare excep╚Ťional─â (├«n afara celor obi╚Önuite). 2. (Regional) Greutate survenit─â pe nea╚Öteptate, pacoste, belea. Baba ├«ncepu iar─â╚Öi s─â toc─âne pe vladul de b─ârbat, ca s-o scape de sataraua procletului de b─âiat. ISPIRESCU, la TDRG.
satará (înv.) s. f., art. sataráua, g.-d. art. satarálei; pl. satarále, art. satarálele
satará s. f., art. sataráua, g.-d. art. satarálei; pl. satarále
SATAR├ü s. v. belea, bucluc, dandana, ├«ncurc─âtur─â, n─âpast─â, neajuns, necaz, nemul╚Ťumire, nenorocire, nepl─âcere, nevoie, pacoste, pocinog, r─âu, sup─ârare.
satar├í (satar├íle), s. f. ÔÇô Necaz, bucluc, sup─ârare. Tc. sitar├ę ÔÇ×stea reaÔÇŁ (Tiktin), sau tc. (arab.) m├╝╚Öadere ÔÇ×execu╚ŤieÔÇŁ (╚śeineanu, II, 315; Lokotsch 1589a).
satar├á f. 1. od. execu╚Ťiune judiciar─â; 2. fig. belea: sÔÇÖo scape de sataraua de b─âiat POP.; 3. sarcin─â: cade satara ├«n spinarea omului ISP.; satara belea, sarcin─â ce cade pe nea╚Öteptate. [Turc. (MU)SADER├ł, confiscare (silaba ini╚Ťial─â, ca neintonat─â, a c─âzut ├«n rostire): accep╚Ťiunea juridic─â e proprie vechii limbi].
satar├í f. (turc. sitar├ę, stea┼şa noroculu─ş). Vech─ş. Az─ş. Fam. Belea, sarcin─â c─âzut─â pe capu cu─şva: o satara de b─â─şat, a c─âdea satara (sa┼ş satara-belea) pe capu cu─şva.
satara s. v. BELEA. BUCLUC. DANDANA. ÎNCURCĂTURĂ. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SUPĂRARE.

Satara dex online | sinonim

Satara definitie

Intrare: satara
satara substantiv feminin