satara definitie

10 definiții pentru satara

SATARÁ, satarale, s. f. Dare excepțională (în afara dărilor obișnuite) percepută în Țările Române, în Evul Mediu. – Cf. tc. musadére „confiscare”.
SATARÁ, satarale, s. f. Dare excepțională (în afara dărilor obișnuite) percepută în țările românești. – Cf. tc. musadére „confiscare”.
SATARÁ, satarale, s. f. 1. (Învechit) Dare excepțională (în afara celor obișnuite). 2. (Regional) Greutate survenită pe neașteptate, pacoste, belea. Baba începu iarăși să tocăne pe vladul de bărbat, ca s-o scape de sataraua procletului de băiat. ISPIRESCU, la TDRG.
satará (înv.) s. f., art. sataráua, g.-d. art. satarálei; pl. satarále, art. satarálele
satará s. f., art. sataráua, g.-d. art. satarálei; pl. satarále
SATARÁ s. v. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.
satará (satarále), s. f. – Necaz, bucluc, supărare. Tc. sitaré „stea rea” (Tiktin), sau tc. (arab.) müșadere „execuție” (Șeineanu, II, 315; Lokotsch 1589a).
satarà f. 1. od. execuțiune judiciară; 2. fig. belea: s’o scape de sataraua de băiat POP.; 3. sarcină: cade satara în spinarea omului ISP.; satara belea, sarcină ce cade pe neașteptate. [Turc. (MU)SADERÈ, confiscare (silaba inițială, ca neintonată, a căzut în rostire): accepțiunea juridică e proprie vechii limbi].
satará f. (turc. sitaré, steaŭa noroculuĭ). Vechĭ. Azĭ. Fam. Belea, sarcină căzută pe capu cuĭva: o satara de băĭat, a cădea satara (saŭ satara-belea) pe capu cuĭva.
satara s. v. BELEA. BUCLUC. DANDANA. ÎNCURCĂTURĂ. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SUPĂRARE.

satara dex

Intrare: satara
satara substantiv feminin