satană definitie

2 intrări

21 definiții pentru satană

SATÁN s. m. v. satană.
SATÁNĂ, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. [Var.: satán s. m.] – Din sl. satana.
SATÁN s. m. v. satană.
SATÁNĂ, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. [Var.: satán s. m.] – Din sl. satana.
SATÁN s. n. v. satană.
SATÁNĂ, satane, s. f. 1. (La sg., în forma articulată) Numele biblic al diavolului. Se rugă puțin ca să se depărteze de el ispita satanei. ISPIRESCU, L. 189. Boldul satanei se vede că-i înghimpase. CREANGĂ, P. 167. Dar oare-s doctori acești doi?... Îmi pare că samănă a satana amîndoi. EMINESCU, N. 80. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. Trufia este o satană. ISPIRESCU, M. V. 33. Voi sînteți satane necuvîoase. ȘEZ. VIII 74. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. Din satană, din iasmă și din spurcăciune nu-l mai scotea. ISPIRESCU, L. 47. – Variantă: satán, satane (ALECSANDRI, P. A. 39), s. n.
Satána (diavolul) s. propriu m., g.-d. lui Satána/Satánei
satánă (om rău) (rar) s. f., g.-d. art. satánei; pl. satáne
Satána s. pr. m., g.-d. art. lui Satána/Satánei
satánă s. f., g.-d. art. satánei; pl. satáne
SATÁNĂ s. 1. v. drac. 2. (art.) lucifer, scaraoțchi, tartor, (pop.) sarsailă, vătafu (art.), mamonul dracilor, michiduță cel bătrân, (reg.) sarsaor. (~ e căpetenia dracilor.)
Satána s. m.1. Numele diavolului. – 2. (Arg.) Agent fiscal. – Var. Satan. Mr. sătina. Mgr. σατανᾶς, în parte prin sl. satana (Tiktin). – Der. satanesc, adj. (înv., satanic); satanic, adj., din fr. satanique.
SATÁNĂ ~e f. 1) (în religia creștină) Ființă imaginară considerată drept spirit al răului; dușman principal al lui Dumnezeu și al omenirii; drac; demon; sarsailă; diavol. 2) fig. Om sau animal cu apucături rele. [G.-D. lui Satana și Satanei] /<sl. satana, ngr. Satanar, fr. satan
Avestița f. strigoaie, numită și Aripa Satanei, care sugrumă pe prunci în pântecele mamelor sau îndată după naștere. [Slav. VIEȘTIȚA, vrăjitoare].
diavol m. 1. înger căzut, spirit rău; 2. fig. om rău, copil gălăgios. [Gr. mod., din care limbă se trag de asemenea sinonimele dimon și satana].
Satan(a) m. nume ce sfânta Scriptură dă duhului ispititor: piei, Satana! iată-l! iată, Satan vine... AL.
Satána m., gen. al luĭ S.0 și al Sataneĭ (vsl. Satána, rus. Sataná, gr. Satanâs, lat. Sátanas, cuv. ebraic). Șefu dracilor, menționat de maĭ multe orĭ în Nou Testament și maĭ ales în Apocalips: pĭeĭ, Satană!. S.f. Drac, copil neatîmpărat: niște satane de copiĭ. – Și Sataná (Biblia 1688) și Satán (Dos., ĭar azĭ după fr.).
SATA s. 1. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.), tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.). 2. (art.) lucifer, scaraoțchi, tartor, (pop.) sarsailă, vătafu (art.), mamonul dracilor, michiduță cel bătrîn, (reg.) sarsaor. (~ e căpetenia dracilor.)
RETRO SATANA! (lat.) înapoi Satană! – Matei 4, 10 și Marcu 8, 33. Cuvinte atribuite de evangheliști lui Iisus, prin care se exprimă, în mod obișnuit, refuzul unei propuneri făcute de o persoană.
SATAN (SATANA) (ebraică hașatan „vrăjmaș”), numele spiritului răului în religiile de tradiție iudeo-creștină, căpetenia diavolilor și stăpânul iadului, numit și Belzebut, Belail, Șeitan.
Satan (Satana), nume dat spiritului rău în diferite religii, căpetenia diavolilor și stăpânul iadului, numit și Belzebut, Belial, Șeitan ș.a. În miturile mai vechi, Satan reprezintă o figură mai complexă, fiind un simbol voalat al inteligenței profunde și iscoditoare sau un agent provocator din însărcinare divină. Numele său ebraic înseamnă „potrivnic” sau „vrăjmaș”, fiind considerat, ca și la greci, ca începător al păcatului atât în cer, cât și în lume.

satană dex

Intrare: satană
satană substantiv feminin
satan
Intrare: aripa satanei
aripa satanei substantiv feminin articulat (numai) singular nume propriu