SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci.

SATÂRGÍU, satârgii, s. m. Soldat mercenar înarmat cu satâr în vechea armată a țărilor românești. – Din tc. satirci.

satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)

satârgíu s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii

SATÂRGÍU ~i m. ist. Ostaș lefegiu înarmat cu satâr. /<turc. satirci

satârgi-bașa m. în epoca fanariotă, căpetenia satârașilor: marele satârgi-bașa al Cămărășiei FIL.