SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo).

SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Grecism înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo).

SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. 1. (Grecism învechit) A se tulbura, a se zăpăci, a se fîstîci, a se emoționa, a se intimida. Copila, sastisită de-atîta lume străină l-a apucat de pulpana jachetei... gata să plîngă. VLAHUȚĂ, O. A. III 36. Ce vă sastisiți?... Vă iubiți?... Să vă fie de bine. ALECSANDRI, T. I 144. ♦ Tranz. A tulbura, a deranja. Blajina localnică stăpînire ne-a îngăduit să trăim ca în sînul lui Avram, fără de a ne mai sastisi cu statistice iscodiri. ODOBESCU, S. III 218. 2. A se plictisi, a fi sătul de ceva. ◊ Tranz. L-au sastisit politicianii tîmpiți. REBREANU, R. I 183.

sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă

sastisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. sastiseáscă

SASTISÍ vb. v. plictisi, sătura, urî.

sastisí (sastisésc, sastisít), vb. – A năuci, a buimăci. Ngr. σαστίζω, aorist σαστίσω „a surprinde” (Cihac, II, 695; Gáldi 247), cf. alb. šastis.

sastisì v. Mold. a-și pierde cumpătul, a se ului: nu mă sastisesc nicidecum AL. [Gr. mod. SASTÍZO, a se turbura, prin mijlocirea aoristului].

sastisésc v. tr. (ngr. sastizo, aor. sástisa). Fam. Rar. Turbur, emoționez. V. refl. Balș rămîne în uimire, amețit și sastisit (Beld. 3519). V. sinchisesc, sistisesc.

sastisi vb. v. PLICTISI. SĂTURA. URÎ.