SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta.

ȘART1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu palma. – Onomatopee.

ȘART2, șarturi, s. n. 1. Rânduială, uzanță, tradiție, datină. 2. Rost, socoteală, tâlc. ◊ Loc. adv. Pe șart = în ordine, pe rând. – Din tc. șart.

SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta.

ȘART1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu palma. – Onomatopee.

ȘART2, șarturi, s. n. 1. Rânduială, uzanță, tradiție, datină. 2. Rost, socoteală, tâlc. ◊ Loc. adv. Pe șart = în ordine, pe rând. – Din tc. șart

SART, sarturi, s. n. Parîmă, de obicei de sîrmă de oțel, care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea.

ȘART1 interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de o lovitură cu palma. N-apuc să răspuns, domnule, și șart! pari! trosc! pleosc! patru palme: îmi turtește pălăria și mi-o aruncă cît colo. CARAGIALE, T. II 112. Se scoală împăratul necăjit foc și șart! o palmă lui Prîslea de a răsunat tot palatul. id. O. III 104.

ȘART2, șarturi, s. n. (Mai ales în expr.) După șart = după o anumită rînduială, după obicei. Prinsul, început de a doua oară, merse înainte după șartul lui. ZAMFIRESCU, R. 25. Cum rămîne cu haina miresei? Dacă n-o face-o după șartul ei, logodnica nu o primește. ISPIRESCU, L. 399. Ce să-i fac eu dacă așa e basmul? Va să-l spui și eu după cum este șartul și datina lui. ODOBESCU S. III 197. Cu (sau fără) șart = cu (sau fără) rost, socoteală. Un țăran chipeș și deștept, din podgoriile Oreviții... îmi povestește cu șart, legendele pe care le-a auzit și el de la bătrîni. VLAHUȚĂ, O. A. 411. Toate lucrurile în această casă erau cu șart. Nimic nu lipsea. ISPIRESCU, L. 354. Le-a povestit el pe toate cîte le pătimise dincolo, mai cu șart și mai frumos decît vi le-am putut povesti eu dumneavoastră. CARAGIALE, O. III 50. Vorbe fără șart. ȘEZ. IX 145. Pe șart = în ordine, pe rînd. Cotoșmanul îi spunea pe șart toate și-l făcea să priceapă că aici pe pămînt toate sînt cu rînduiala lor. ISPIRESCU, L. 287. Și le-a povestit toate pe șart chir Ianulea lui Negoiță. CARAGIALE, P. 88.

sart s. n., pl. sárturi

șart1 interj.

șart2 (înv.) s. n., pl. șárturi

sart s. n., pl. sárturi

șart interj.

șart s. n., pl. șárturi

ȘART interj. pleosc. (~!, i-a tras o palmă.)

ȘART s. v. acord, aranjament, clauză, combinație, condiție, contract, convenție, datină, dispoziție, fel, hotărâre, înțelegere, învoială, învoire, legământ, obicei, ordin, pact, poruncă, prevedere, punct, regulă, rânduială, rost, socoteală, stipulare, stipulație, termen, tipic, tradiție, tranzacție, uz, uzanță.

SART s.n. Frânghie care servește la fixarea și întărirea catargelor de bordurile navei. [Pl. -turi. / < it. sarta].

SART s. n. (mar.) parâmă care servește la fixarea și întărirea catargelor de bordurile navei. (< it. sartia)

sart (-te), s. n. – Odgon. It. sarte (Candrea).

șart interj. – Imită zgomotul produs de o lovitură cu palma. – Var. jart. Creație expresivă.

șart (șárturi), s. n. – 1. Rînduială, regulă, tradiție. – 2. Sens, logică. Tc. (arab.) șart (Șeineanu, II, 335; Meyer 399; Lokotsch 1861), cf. alb., sb. sart.

SART ~uri n. Parâmă folosită pentru fixarea catargelor. /< it. sarta, turc. sart, ngr. sártia

ȘART1 interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de o lovitură dată cu palma). /Onomat.

ȘART2 ~uri n. înv. Obicei care se transmite din generație în generație; datină. ◊ După ~ după o regulă statornicită; după obicei. Pe ~ într-o anumită succesiune; pe rând. /<turc. șart

șart, șárturi, s.n. (pop.) 1. rânduială, uzanță; tradiție, datină. 2. rost, socoteală, tâlc, noimă. 3. (în loc. adv.) pe șart = în ordine, pe rând, metodic. 4. (înv.) dispoziție, hotărâre, stipulație; convenție, învoială.

șart! int. exprimând efectul lovirii cu palma. [Onomatopee].

șart n. 1. pop. rândueală: aici toate sunt cu șartul lor ISP.; 2. rost, noimă: vorbă fără șart. [Vechiu-rom. șart, condițiune, pont = turc. ȘART, învoeală, tractat, articol de tractat].

sart n., pl. urĭ (it. sarte, sartie). Mar. Pl. Funiile care leagă catargu de copastie și care pot avea și trepte (adică pot fi întrebuințate și ca scărĭ).

șart n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] șart, condițiune, învoială, tratat; sîrb. alb. šart). Condițiune, articul de tratat (Vechĭ). Rînduĭală, ordine, rost: toate-s cu șartu lor, după șartu lor. A vorbi cu șart orĭ fără șart, a vorbi cum se cuvine orĭ prost. Pe șart, pe rînd, în ordine. – Vechĭ și șuruturĭ (pl. arabic šurut) = șarturĭ.

ȘART interj. pleosc. (~! i-a tras o palmă.)

șart s. v. ACORD. ARANJAMENT. CLAUZĂ. COMBINAȚIE. CONDIȚIE. CONTRACT. CONVENȚIE. DATINĂ. DISPOZIȚIE. FEL. HOTĂRÎRE. ÎNȚELEGERE. ÎNVOIALĂ. ÎNVOIRE. LEGĂMÎNT. OBICEI. ORDIN. PACT. PORUNCĂ. PREVEDERE. PUNCT. REGULĂ. RÎNDUIALĂ. ROST. SOCOTEALĂ. STIPULARE. STIPULAȚIE. TERMEN. TIPIC. TRADIȚIE. TRANZACȚIE. UZ. UZANȚĂ.