SARÍC, saricuri, s. n. (Înv.) Văl făcut dintr-o țesătură fină (și adesea împodobit cu pietre prețioase), care se înfășură în jurul fesului, alcătuind împreună turbanul turcesc; p. gener. turban. – Din tc. sarik.

SARÍC, saricuri, s. n. (Înv.) Văl făcut dintr-o țesătură fină (și adesea împodobit cu pietre prețioase), care se înfășura în jurul fesului, alcătuind împreună turbanul turcesc; p. gener. turban. – Din tc. sarik.

SARÍC, saricuri, s. n. (Învechit) Văl făcut dintr-o țesătură fină (adesea împodobit cu pietre prețioase) care se înfășura împrejurul fesului turcesc, alcătuind împreună turbanul; p. ext. turban. Pe capu-i, de o parte, saricu-i de velură, Rouat cu pietre scumpe, lăsa pe sînul ei Să cadă-n răsfățare o fundă. BOLINTINEANU, O. 217.

saríc (înv.) s. n., pl. sarícuri

saríc s. n., pl. sarícuri

SARÍC s. v. turban.

saríc (-ce), s. n. – Turban. Tc. sarik (Șeineanu, III, 104), cf. ngr. σαρίϰι, bg. sarik.

SARÍC ~uri n. înv. Bucată de țesătură fină care se înfășoară în jurul fesului turcesc. /<turc. sarik

saric n. od. Mold. turban împodobit cu giuvaeruri ce purtau boieroaicele: un conciu saric cu măestrie împletit din felurite stofe de aur și cu mărgăritar (DRĂGHICI). [Turc. SARYK, muselină sau șal servind de turban].

saríc n., pl. e (turc. saryk, muselină p. turban, turban, d. sarmak, a învălătuci; ngr. sariki, bg. saryk, sîrb. saruk. V. sarma). Vechĭ. Turban de cocoană. V. sangulie.

saric s. v. TURBAN.