SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde.

SÁRDĂ adj. (În sintagma) Limba sardă (și substantivat, f.) = limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. sarde.

sard adj. m., s. m., pl. sarzi; adj. f., s. f. sárdă, pl. sárde

sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei

sard adj. m., s. m., pl. sarzi; f. sg. sárdă, pl. sárde

sárdă (limba) s. f., g.-d. art. sárdei

SARD s., adj. 1. s. (înv.) sardinian. 2. adj. (rar) sardic, (înv.) sardinian.

SÁRDĂ adj. Limba sardă (și s.f.) = limbă romanică în Sardinia. [Cf. it. sardo, fr. sarde].

SARD, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Sardinia; sardinian. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită în Sardinia. (< fr. sarde)

sard a. ce ține de Sardinia sau de locuitorii ei: graiul sard.

* sard, -ă s. (lat. Sardus, sardus). Locuitor din Sardinia. Adj. Al Sardiniiĭ: dialectu sard. – Și Sardinian (s. și adj.) și sárdic (adj.).

SARD s., adj. 1. s. (înv.) sardinian. 2. adj. (rar) sardic, (înv.) sardinian.

SARDĂ (< fr.) adj. Limba ~ = limbă romanică, vorbită în Sardinia de c. 1.000.000 de oameni. Cele mai vechi texte scrise în limba sardă datează din c. 1080.

SÁRDĂ s. f. (cf. fr. sarde, it. sardo): limbă romanică din grupul central, vorbită pe teritoriul insulei Sardinia, care aparține Italiei. Este atestată încă din secolul al XI-lea și are un caracter foarte arhaic (s-a menținut, ca în latină, articularea velară a lui c și parțială a lui g, înainte de vocalele palatale; s-au păstrat consoanele surde intervocalice; s-a păstrat demonstrativul ipse, ipsa sub formele su, sa, sos și sas cu rol de articol; multe forme verbale au rămas apropiate de cele din latină etc.). În vocabularul s. au intrat puține cuvinte străine (germane și arabe), cu excepția celor spaniole (în patru secole de stăpânire). În prezent, vocabularul s. este influențat de limba italiană, limba oficială a insulei (generalizată în secolul al XIX-lea). Deși în secolul al XIV-lea limba relațiilor oficiale în insulă era catalana, aceasta nu s-a impus (se mai vorbește catalana numai în zona Alghero). În cazul s., nu se poate vorbi de o limbă literară comună tuturor variantelor dialectale, deoarece s. se prezintă ca un conglomerat de graiuri foarte diferite. Totuși, există o variantă dialectală centrală – logudoreză, din jurul localității Bonorva, cristalizată încă din secolul al XVI-lea și considerată de către vorbitori ca o limbă populară poetică, în care s-au exersat principalii creatori populari sarzi.