sarcasm definitie

13 definiții pentru sarcasm

SARCÁSM, (2) sarcasme, s. n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică. – Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus.
SARCÁSM, sarcasme, s. n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică. – Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus.
SARCÁSM, (2) sarcasme, s. n. 1. Ironie mușcătoare, batjocură necruțătoare, atitudine sarcastică. Scrisul lui Hașdeu a degajat în epoca sa o largă undă de sarcasm. VIANU, A. P. 142. Sarcasmul lui a tulburat multe priviri și a stîrnit multe dușmănii. SADOVEANU, E. 173. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică, incisivă. În scrisorile sale nu mai isprăvește cu sarcasmele la adresa politicii din Muntenia. IBRĂILEANU, SP. CR. 141. De la situațiunea cea mai sublimă... ești azvîrlit fără nici o tranzițiune, printr-un sarcasm... față în față cu realitatea cea mai plină de goliciune. MACEDONSKI, O. IV 93.
sarcásm s. n., (vorbe) pl. sarcásme
sarcásm s. n., (vorbe) pl. sarcásme
SARCÁSM s. (livr.) acrimonie, (fig.) causticitate, incisivitate. (Un pamflet plin de sarcasm.)
SARCÁSM s.n. Ironie aspră, mușcătoare; batjocură. ♦ Vorbă, expresie sarcastică, usturătoare. [Pl. -me, -muri. / < fr. sarcasme, cf. lat. sarcasmus, gr. sarkasmos].
SARCÁSM s. n. 1. ironie aspră, mușcătoare; batjocură usturătoare. 2. exprimare, enunț care denotă sarcasm (1). (< fr. sarcasme, lat. sarcasmus)
SARCÁSM ~e n. Vorbă sau expresie insultătoare; batjocură usturătoare. /<lat. sarcasmus, ngr. sarkasmós, fr. sarcasme
sarcasm n. batjocură amară și insultătoare: un poet de frunte cu turbă și sarcasm AL.
* sarcázm n., pl. e (vgr. sarkasmós, d. sarkázo, rînjesc, care vine d. sarx, sarkós, carne, pin aluz. la cîne cînd roade un os cu carne, și deci rînjește). Ironie mușcătoare.
SARCASM s. (fig.) causticitate. (Un pamflet plin de ~.)
sarcasm (lat. sarcasmus; gr. sarkasmos „râs amar”), gen de ironie necruțătoare, cu atât mai crudă, cu cât ea cade asupra unei persoane (ființe) care nu se poate nici apăra, nici răzbuna (definită lapidar: „ironie amară și insultătoare”). Când este autoironie, vizează și o stare tristă ori chiar fatal nefericită, pe care vorbitorul ține să și-o persifleze fără milă (A): „Ce vrei, Murgule, așa e progresul. Tragi de câteva mii de ani căruța, pe secetă și ploaie, și te-ai poticnit abia acum. Ți-a luat-o înainte mașina: uite cum suie de repede dealul, pe care târâș-grăpiș gâfâim amândoi: tu cu oiștea, eu cu biciul.” (T. Arghezi) „,Trei ceasuri și jumătate în Pașcani – cam prea mult!... Dar ce pitoresc! Ce glodăraie și colbăraie!... Ce abdomene de copii malarici! și se joacă și râd – cam trist, dar tot râd!... Ce grav municipalul care ține ordinea la fântâna din piața gării, unde se-mbulzesc multe vite însetate!... Ce jigăraie de câini costelivi cu ochii rătăciți și coada-ncârligată înspre pântece, furnizori ai amicului meu doctorul Lebel!... Și, cu tot regimul nostru protecționist, nici o fabrică de mănuși în tot ținutul!... Ai de ce să ți se rupă inima – de mila oamenilor, firește, după a vitelor și a câinilor. Bine că avem o S.P.A. (Societate de protecția animalelor); să sperăm că încet-încet, cu vremea, vom ajunge s-avem și o S.P.O. (Societate pentru protecția omului).” (I. L. Caragiale)

sarcasm dex

Intrare: sarcasm (pl. -e)
sarcasm pl. -e substantiv neutru
Intrare: sarcasm (pl. -uri)
sarcasm pl. -uri