SANGULÍE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); năframă făcută din această țesătură. – Et. nec.

SANGULÍE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); năframă făcută din această țesătură. – Et. nec.

SANGULÍE, sangulii, s. f. (Învechit și popular) Un fel de pînză foarte fină; obiect (în special maramă) din această pînză. Fata își cusu toată istoria pe două sangulii. ISPIRESCU, L. 364. Sangulii mai subțiri și mai transparente decît pînza păianjenului. ODOBESCU, S. I 338. (Cu pronunțare regională) Coase și-mi chindisește... Cu mătase isprăvește Cămășuță nunului, Sanguliă mirelui. TEODORESCU, P. P. 82.

sangulíe (înv., pop.) s. f., art. sangulía, g.-d. art. sangulíei; pl. sangulíi, art. sangulíile

sangulíe s. f., art. sangulía, g.-d. art. sangulíei; pl. sangulíi, art. sangulíile

sangulíe (sangulíi), s. f. – Țesătură subȚire, voal. Origine incertă. Poate de la un ngr. *συγγλουλιά, de la γοῦλα „gît” (după Scriban, din ngr. συγγάλυμμα „înveliș”).

SANGULÍE ~i f. înv. 1) Țesătură foarte fină (de bumbac sau de borangic). 2) Broboadă confecționată din astfel de țesătură; maramă. /Orig. nec.

sangulie f. maramă cusută cu fir: fes legat în jur cu o sangulie albă FIL. [Origină necunoscută].

sangulíe f. (turc. cp. și cu ngr. syngalymma, vgr. sygk-, învălitoare). Dermea orĭ maramă vărgată care se lega peste fes. V. saric.