sancțiune definitie

13 definiții pentru sancțiune

SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire. 2. Măsură de constrângere cu rol educativ, aplicată ca o consecință a neexecutării unei obligații; p. gener. pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile dintr-o convenție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.
SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire. 2. Pedeapsă prevăzută de lege pentru cei care încalcă dispozițiile ei; p. gener. pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile luate printr-o convenție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.
SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Faptul de a sancționa; (în unele state) aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate (sau o instanță) superioară celei care l-a efectuat, pentru a-i da valabilitate. [Aceasta] ar da poate lui Cuza-vodă dreptul de a revendica mult mai mult decît sancțiunea celor două alegeri. GHICA, A. 616. ♦ Aprobare, confirmare, consfințire. Vor dobîndi curînd sancțiunea împărătească. SBIERA, P. 332. 2. Pedeapsă prevăzută de o lege pentru cei care calcă dispozițiile ei; p. ext. orice fel de pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional, mai ales la pl.) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicate unui stat care nu respectă obligațiile luate printr-o convenție.
sancțiúne (sanc-ți-u-) s. f., g.-d. art. sancțiúnii; pl. sancțiúni
sancțiúne s. f. (sil. sanc-ți-u-), g.-d. art. sancțiúnii; pl. sancțiúni
SANCȚIÚNE s. I. 1. v. pedeapsă. 2. penalizare. (~ primită de un sportiv.) II. confirmare.
SANCȚIÚNE s.f. (Jur.) 1. Faptul de a sancționa; sancționare; confirmare, întărire a unui act de către o autoritate superioară celei care l-a efectuat. ♦ Aprobare, întărire, confirmare. 2. Pedeapsă, osândă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri cu caracter de pedeapsă luate contra părții care nu respectă obligațiile asumate printr-o convenție. [Cf. fr. sanction, lat. sanctio].
SANCȚIÚNE s. f. 1. confirmare a unui act de către o autoritate superioară celei care l-a emis. ◊ aprobare, întărire, consfințire. 2. măsură de constrângere aplicată ca urmare a nerespectării unei obligații asumate; (p. ext.) pedeapsă. (< fr. sanction, lat. sanctio)
SANCȚIÚNE ~i f. 1) Act prin care șeful statului aprobă o lege trecută prin parlament, pentru a o face executorie. 2) Aprobare oficială a unui act de către o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i imprima valabilitate. 3) Măsură represivă pentru încălcarea unei legi; pedeapsă. ~ finală. 4) Măsură de constrângere (de natură politică, economică sau militară) aplicată unui stat de către o organizație internațională pentru a reprima un act de violență sau posibilitatea unui asemenea act. [G.-D. sancțiunii; Sil. sanc-ți-u-ne] /< fr. sanction, lat. sanctio, ~onis
sancțiune f. 1. actul autorității care dă unei legi puterea executorie; 2. aprobațiune dată: această vorbă n’a primit sancțiunea uzului; 3. pedeapsă sau recompensă ce conține o lege spre a asigura execuțiunea ei.
* sancțiúne f. (lat. sanctio, -ónis, d. sanctre, sanctum, a sancționa). Actu pin care un șef de stat confirmă o lege ca să se poată aplica: a da sancțiune unuĭ decret. Pin ext. Aprobare, confirmare considerată ca necesară: acest cuvînt n’a primit încă sancțiunea uzuluĭ. Pedeapsă saŭ răsplată p. călcarea saŭ respectarea uneĭ legĭ: sancțiunile legilor.
SANCȚIUNE s. (JUR.) 1. pedeapsă, (înv. și reg.) ceartă, ștraf, (înv.) pilduire, strînsoare. (A primit o ~ exemplară pentru fapta sa.) 2. confirmare, consacrare, consfințire, întărire, ratificare, sancționare, validare, (înv.) sacrare. (~ a unei legi.)
PRAGMATICA SANCȚIUNE 1. P.S. din 554, promulgată de împăratul bizantin Iustinian I, după cucerirea Regatului ostrogot din Pen. Italică. Stabilea organizarea ad-tivă a Italiei sub stăpânirea bizantină. 2. P.S. din 1483, decret emis de regele Franței Carol VII la Bourges, după Conciliul de la Beril. Stabilea raporturile Bisericii din Franța cu Regalitatea. Revocată de Ludovic XI (1461) și invocată periodic; ulterior a fost înlocuită, în 1516, prin Concordatul de la Viena. 3. P.S. din 19 apr. 1713, emisă de Carol VI de Habsburg. Stabilea că succesiunea se poate efectua și pe linie feminină, precum și indivizibilitatea teritoriilor monarhiei. Impusă din 1720, după nașterea Mariei Tereza, în 1717. Contestată în 1740, la moartea lui Carol VII de Prusia și Bavaria, a condus la Războiul de Succesiune la Tronul Austriei (1740-1748); a rămas totuși în vigoare până în 1919.

sancțiune dex

Intrare: sancțiune
sancțiune substantiv feminin
  • silabisire: sanc-ți-u-