SÁMCĂ, samce, s. f. (în credințele populare) Ființă imaginară rea, care omoară sau îmbolnăvește oamenii; p. ext. boală cauzată de această ființă. – Din ucr. samka.

SÁMCĂ s. f. (În superstiții) Ființă imaginară rea, care omoară sau vatămă pe oameni: p. ext. boală cauzată de această ființă. – Din ucr. samka.

SÁMCĂ s. f. (În superstiții) Ființă imaginară rea, care omoară sau vatămă pe oameni; boală cauzată de această ființă. L-a întîlnit o samcă cu patru picioare, Cu păr de urs îmbrăcată pînă în pămînt. PAMFILE, M. R. I 241. S-o pornit... pe cale pe cărare Și o întîlnit samca... Și i-o dat durere prin spate. ȘEZ. XXIII 95. Copiii ce zac de samcă se vindecă scăldîndu-se în zamă de crengi de cacadîr. ib. XV 12.

!sámcă s. f., g.-d. art. sámcei; pl. sámce

sámcă s. f., pl. sámce

SÁMCĂ s. (MED.) (reg.) spasmă. (~ este o boală a copiilor mici.)

SÁMCĂ s. v. scai-albastru, scai-vânăt.

sámcă s. f. – 1. Nume popular al diavolului. – 2. Boală de copii, atribuită unei intervenții malefice. Origine incertă. Pare să fie sl. (bg.) samŭ, sama, samo „același, aceeeași” în forma dim., caz în care ar un eufemism, cf. iele, dînsele. Der. din sl. samŭka „femeie” (Scriban) nu pare convingătoare. Cf. Samodiva, s. f. (duh rău, drăgaică), din același cuvînt sl., și bg. diva „zînă”; pentru comp., cf. samavolnic, samodîrjeț. – Der. sămcuță, s. f. (năsturel, Nastartium officinale).

SÁMCĂ f. 1) (în credințele populare) Ființă care omoară și face rău oamenilor. 2) pop. Boală manifestată prin contractarea involuntară a mușchilor. /<ucr. samka

plânsoare f. 1. expresiunea durerii; 2. mod de plângere; 3. reclamațiune: plânsorile noastre rămaseră deșerte; 4. pl. Mold. boală de prunci (numită și samcă).

Samcă f. Buc. 1. numele dat Avestiței; 2. o boală de prunci cari îi face să sară din somn și să ofteze cu greu: descântec de samcă; 3. amulet purtat ca remediu în contra acestei boale (și care nu-i decât Avestița prescurtată și însoțită de trei figuri); 4. Bot. scaiu vânăt (Eryngium planum). [Slav. SAMŬKA, femeie (știutoare de vrăji)].

sámcă V. sancă.

sáncă și sámcă f., pl. sance (ca mance) și săncĭ, samce și sămcĭ (vsl. samŭka, femelă la animale). Nord. Un nume al Avestițeĭ (dracu). O boală grea care, după credința poporuluĭ, ucide copiiĭ sau îi face să se nască morțĭ saŭ face ca femeile să n’aĭbă copiĭ. Amulet cu chipu Avestițeĭ purtat contra acesteĭ boale. Băgat în samcă, speriat. L-aŭ apucat toate samcele, s’a speriat grozav. O buruĭană umbeliferă cu florĭ liliachiĭ (erýngium planum). V. zamcă.

samcă s. v. SCAI-ALBASTRU. SCAI-VÎNĂT.

*SAMCĂ s. (MED.) (reg.) spasmă. (~ este o boală a copiilor mici.)