SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto.

SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare.

ȘĂLÚȚ, șăluțuri, s. n. Diminutiv al lui șal. – Șal + suf. -uț.

SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto.

SALUTÁ, salut, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat. it. salutare.

ȘĂLÚȚ, șăluțuri, s. n. Diminutiv al lui șal. – Șal + suf. -uț.

SALÚT, saluturi, s. n. Cuvînt sau gest cu care se salută. «Noroc bun» e salutul minerilor, pe care îl spun oricui și în orice împrejurare. BOGZA, Ț. 51. Făcu cu dreapta salut, la piept, la gură și la frunte. SADOVEANU, O. VII 17. [Căpitanul] se îndoi într-un salut ceremonios. BART, E. 152. ♦ Cuvîntare prin care se salută o adunare, un oaspete oficial etc. După ce s-a cîntat imnul Uniunii Sovietice... au început saluturile și cuvîntările. STANCU, U.R.S.S. 78. ◊ Adresă de salut v. adresă.

SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect sau de simpatie la întîlnirea cu cineva sau la despărțire; a-și manifesta bucuria, aclamînd pe cineva. Te salut, domnule Băltene... SADOVEANU, O. VIII 653. Să saluți, în numele alegătorilor, pe deputatul ales și pe prefect. CARAGIALE, O. I 176. ◊ (Urmat de determinări modale sau instrumentale) Pan Anton înaintă cu calul și salută din cap pe oștean. SADOVEANU, O. VII 165. Cînd porni calul, toți trei întoarseră capetele și o salutară ceremonios. REBREANU, R. II 103. Domnițian se aplecă jumătate afară pe fereastra vagonului și vru să le salute cu batista. BASSARABESCU, V. 15. L-am salutat cu respect. DELAVRANCEA, H. T. 76. ◊ Fig. Din stînga, de sub curmătura unui deal, vine rîul Bahna să întîmpine, să salute sosirea marelui fluviu la pragul țării, cu al cărui pămînt și destin se leagă pentru totdeauna. VLAHUȚĂ, O. A. II 116. ◊ Absol. Domnul... ascultase fără voie și salută. C. PETRESCU, C. V. 116. El a pus sabia în teacă, salută militărește și merge într-un colț al salonului. CARAGIALE, O. II 165. ♦ A primi cu bucurie o idee, o acțiune. Poporul romîn salută și sprijină cu căldură nobila chemare la lupta pentru pace. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2860.

ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal. Fochiștii... pe jumătate goi, cu gîtul învelit în șăluțul lor de bumbac. BART, E. 47.

ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal.

salút s. n., pl. salúturi

salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă

șălúț (rar) s. n., pl. șălúțuri

salút s. n., pl. salúturi

salutá vb., ind. prez. 1 sg. salút, 3 sg. și pl. salútă

șălúț s. n., pl. șălúțuri

SALÚT s. salutare, (rar) salutat, (înv.) salutație, sărutare, sărutat, sărutătură, (turcism înv.) selam. (~ de rămas bun.)

SALÚT s. v. belșug, bogăție, bunăstare, prosperitate, salvare, scăpare.

SALUTÁ vb. (reg.) a noroci, (prin Maram.) a salutări, (înv.) a săruta. (L-a ~ la întâlnire.)

SALÚT s.n. Cuvânt, frază, gest cu care se salută. ♦ Cuvântare cu care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete etc. [Pl. -turi. / < fr. salut, cf. lat. salus].

SALUTÁ vb. I. tr. A întâmpina, a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie etc. la întâlnire sau la despărțire. ♦ (Fig.) A primi (ceva) cu bucurie, cu o manifestație vie. [P.i. salút. / < lat., it. salutare, cf. fr. saluer].

SALÚT s. n. cuvânt, frază, gest cu care se salută. ◊ cuvântare cu care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete. (< fr. salut, lat. salus, it. saluto)

SALUTÁ vb. tr. a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie la întâlnire sau la despărțire. ◊ (fig.) a întâmpina (ceva) cu bucurie. (< lat., it. salutare)

SALÚT ~uri n. 1) Formulă sau gest de politețe cu care se salută. 2) Alocuțiune cu care se salută o adunare, un oaspete oficial. /<fr. salut

A SALUTÁ salút tranz. 1) (persoane sau colectivități) A întâmpina sau a petrece cu un gest respectuos sau cu o cuvântare de salut. 2) fig. (idei, păreri etc.) A accepta cu mare însuflețire. ~ hotărârea luată. /<lat., it. salutare

A SE SALUTÁ mă salút intranz. A face (concomitent) schimb de saluturi (cu cineva). /<lat., it. salutare

salut n. salutare: salut milităresc.

salutà v. 1. a da un semn exterior de politeță sau de respect: a saluta pe un bătrân; 2. a complimenta prin scris: salută din parte-mi pe...; 3. a proclama: îl salutară ca împărat.

1) *salút n., pl. urĭ (fr. salut, vfr. salu [d. lat. salus, salútis, mîntuire, salvare], scris astăzĭ salut pin reacțiune etimologică; it. salúto). Semnu saŭ gestu pin care saluțĭ pe cineva: a da, a primi, a înapoĭa un salut. – Cu înț. de „mîntuire, salvare” e fals. Deci: armata mîntuiriĭ, nu armata salutuluĭ (vorbind de celebra asociațiune protestantă fundată de William Booth ca să-ĭ facă pe oamenĭ maĭ temătorĭ de Dumnezeŭ).

2) *salút, a -á v. tr. (lat. salúto, -áre. V. sărut). Fac cuĭva, cînd îl întîlnesc, un semn de atențiune, politeță saŭ respect, plecînd capu, ducînd mîna la tîmplă saŭ ridicînd pălăria: a saluta un prieten. Trimet salutărĭ pin scris orĭ pin vorbă. Onorez cu un semnal de politeță după uzu armateĭ saŭ marineĭ: a saluta un vapor cu 20 de bubuiturĭ de tun. Aclam, proclam: armata l-a salutat ca împărat.

SALUT s. salutare, (rar) salutat, (înv.) salutație, sărutare, sărutat, sărutătură, (turcism înv.) selam. (~ de rămas bun.)

salut s. v. BELȘUG. BOGĂȚIE. BUNĂSTARE. PROSPERITATE. SALVARE. SCĂPARE.

SALUTA vb. (reg.) a noroci, (prin Maram.) a salutări, (înv.) a săruta. (L-a ~ la întîlnire.)

SALUT. Subst. Salut, salutare, închinare, închinăciune (înv.), plecăciune, temenea, ploconeală, ploconire, mătanie, salamalec, reverență. Formulă de salut. Ceremonie. Ceremonial, etichetă (fig.), protocol. Vb. A saluta, a da binețe, a da (a dori, a pofti) cuiva bună ziua, a da noroc; a se închina, a se ploconi, a se pleca, a se mătăni (reg.), a se temeni (rar). A se saluta, a-și da binețe, a-și da bună ziua. A întinde mîna, a da mîna cu cineva, a strînge cuiva mîna. A săruta mîna. A-și ridica pălăria, a-și lua (a-și scoate) căciula. A-și lua rămas bun, a-și lua la revedere, a-și lua ziua bună. A da cuiva bună seara, a-și lua de la cineva bună seara (seara bună). V. comportare, formule de salut, politețe.

A BON ENTENDEUR, SALUT (fr.) salut pe cel care înțelege – Formulă prin care se atrage atenția asupra unor lucruri care nu pot fi spuse direct sau se relevă existența unor sensuri mai profunde ale unei alocuțiuni ori ale unui text.

AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.

MORITURI TE SALUTANT V. AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT.

a saluta din mers (pe cineva) expr. a pleca; a părăsi (pe cineva).