SALÁR s. n. v. salariu.

SALÁRIU, salarii, s. n. Contravaloarea muncii prestate de salariat în baza contractului individual de muncă, care cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri; leafă2. [Var.: (pop) salár s. n.] – Din fr. salaire, lat. salarium.

SALÁR s. n. v. salariu.

SALÁRIU, salarii, s. n. Sumă de bani pe care o primește o persoană pentru munca depusă într-o perioadă de timp (săptămână, lună); leafă2. [Var.: (pop.) salár s. n.] – Din fr. salaire, lat. salarium.

SALÁR s. n. v. salariu.

SALÁRIU, salarii, s. n. (Și în forma salar) Retribuție pe care o primește cineva regulat pentru munca pe care o prestează undeva în mod permanent; leafă; (învechit) simbrie. În socialism, oamenii muncii primesc salarii în funcție de capacitatea lor personală, de gradul de calificare, de greutatea muncii și de condițiile de muncă. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 2/3. ◊ Salariu brut v. brut. Salariu net v. net. Salariu nominal v. nominal. Salariu real v. real. – Variantă: salar s. n.

saláriu [riu pron. riu] s. n., art. saláriul; pl. salárii, art. saláriile (-ri-i-)

saláriu s. n. [-riu pron. -riu], art. saláriul; pl. salárii, art. saláriile (sil. -ri-i-)

salár (= salariu) s. n., pl. salárii

SALÁRIU s. 1. leafă, remunerație, retribuție, (pop. și fam.) simbrie, (înv.) nafaca, năiem, (înv., în Mold.) hac. (Are salariu mare.) 2. câștig, retribuție. (Salariu mediu pe economie...)

SALÁR s.n. v. salariu.

SALÁRIU s.n. Retribuție pe care o primește regulat cineva pentru munca depusă (în mod permanent undeva); leafă. [Pron. -riu, var. salar s.n. / < fr. salaire, după lat. salarium].

SALÁRIU s. n. retribuție pe care o primește regulat cineva pentru munca depusă; leafă. (< fr. salaire, lat. salarium)

SALÁRIU ~i n. Plată în bani acordată unui angajat pentru munca prestată; leafă; remunerație; retribuție. [Sil. -la-riu] /<lat. salarium, fr. salaire

salariu n. plată pentru un lucru sau pentru un serviciu.

* saláriŭ n. și (ob.) salár n., pl. e (lat. salarium, solda care se dădea soldaților p. sare, apoĭ „soldă” în general; fr. salaire). Leafă, plată periodică p. serviciĭ.

SALARIU s. 1. leafă, remunerație, retribuție, (pop. și fam.) simbrie, (înv.) nafaca, năiem, (înv., în Mold.) hac. (Are ~ mare.) 2. cîștig, retribuție. (~ mediu pentru munca în acord global.)

SALÁRIU (< fr.; lat. salarium „soldă dată soldaților pentru sare”) s. n. Contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, care cuprinde s. de bază, îndemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. ◊ S. de bază minim brut pe economie garantat în plată = nivelul minim al s. brut, de obicei lunar, stabilit prin hotărâre a Guvernului, sub care angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul colectiv de muncă. ◊ S. brut = suma totală a s. cuvenit pentru orele de muncă prestate. Cuprinde atât s. net, cât și impozitul pe s. individual, și a contribuțiilor conform legii (pentru fondul de șomaj). ◊ S. net = suma efectivă de bani încasată după scăderea din s. brut a impozitului pe s. individual și a contribuțiilor salariațiilor conform legii. ◊ S. real = cantitatea de mărfuri și servicii de consum care poate fi achiziționată, la un moment dat, cu salariul net.