SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în Evul Mediu, în Țările Române) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor.

SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor.

SALAÓR s. m. v. salahor.

SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc., (în trecut) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor.

SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor.

SALAÓR s. m. v. salahor.

SALAHÓR, salahori, s. m. 1. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în trecut) țăran pus de domnie la dispoziția Porții pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. Se îmbulzeau amarnic... boccegii, salahori, rîșnițari și jupînese. C. PETRESCU, A. R. 7. Primăvara se alcătuiesc schelele, se urcă zidarii și salahorii, se ridică zidurile. SLAVICI, N. I 346. Mîine-l trimite [pe țăran] la salahori, Unde-l primește ca pe un cîine. BOLLIAC, O. 137. 2. (Învechit) Boier pămîntean, avînd în grija lui grajdurile domnești; comis. Careta mergea în pasul cailor, ocolită de ciohodari, iar după dînsa venea restul alaiului, compus din... sacagii domnești și salahori cu bețele în mîni. FILIMON, C. 346. – Variantă: salaór (ODOBESCU, S. II 265, MAT. FOLK. 148) s. m.

SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. ext. a munci din greu. Nu erați deprinși decît să salahoriți prin tîrguri. GANE, la TDRG.

SALAÓR s. m. v. salahor.

salahór s. m., pl. salahóri

salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă

salahór s. m., pl. salahóri

salahorí vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. salahoreáscă

salahór (salahóri), s. m. – 1. (Înv.) Slujbaș la curte. – 2. (Înv.) Țăran scutit de dări, care avea drept unică obligație întreținerea anumitor cetăți sau drumuri. – 3. Ziler, muncitor cu ziua. Tc. (per.) salahor „scutier” (Șeineanu, II, 409; Lokotsch 1841), cf. ngr. σαραχόριδες. – Der. salahori, vb. (a munci din greu, a trudi); salahorie, s. f. (muncă de salahor); salahoresc, adj. (de salahor).

SALAHÓR ~i m. Lucrător necalificat, plătit cu ziua, care îndeplinește munci grele, mai ales la construcții. /<turc. salahor

A SALAHORÍ ~ésc intranz. 1) A fi salahor. 2) fig. A face muncă de salahor; a munci din greu. /Din salahor

salahor m. od., săteni scutiți de dări și însărcinați cu repararea cetăților turcești și cu întreținerea drumurilor: sacagii domnești și salahorii cu bețele în mâini FIL.; 2. azi, muncitor cu ziua, mai ales la clădiri și la șosele: spoitori și salahori la ziduri GHICA. [Vechiu-rom. salahor, comis (împărătesc sau domnesc) = turc. SALAHOR, lit. capul grajdului: vorba desemna mai întâi o demnitate militară, străină și pământeană, apoi pe subalternii săi, la urmă țăranii scutelnici cari îngrijiau de meremetul forturilor și în cele din urmă pe lucrători la ziduri].

salahorì v. a munci ca un salahor.

salahór m. (turc. salahor, pop. îld. serahor, d. pers. ser, șef, și ahor, grajd. La lusuf d. pers. silah-šor, d. silah, arme. V. ser-dar, sileaf). Vechĭ. Trimes împărătesc orĭ domnesc. Țăran scutit de dărĭ și însărcinat cu repararea cetăților turceștĭ și cu întreținerea drumurilor. Azĭ. Lucrător care cară material la zidirĭ: un Țigan salahor. A munci ca un salahor, a munci din greŭ. – Vechĭ și sarahor și sarahol. V. ziler.

2) salahorésc v. intr. (d. salahor). Muncesc ca salahor: toată vara a salahorit.