saia definitie

6 intrări

33 definiții pentru saia

SAIÁ1, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Cf. însăila.
SAIÁ2, saiele, s. f. (Reg.) Adăpost (improvizat) pentru vite, în special pentru oi. [Pr.: sa-ia] – Din tc. saye „umbră”.
SAIÁ3, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură (subțire) de lână. ♦ Îmbrăcăminte confecționată din această țesătură. [Pr.: sa-ia] – Din tc. saya.
SAIÁ1, saiele, s. f. Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Et. nec. Cf. însăila.
SAIÁ2, saiele, s. f. (Reg.) Adăpost (improvizat) pentru vite, în special pentru oi. [Pr.: sa-ia] – Din tc. saye „umbră”.
SAIÁ3, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură (subțire) de lână. ♦ Îmbrăcăminte confecționată din această țesătură. [Pr.: sa-ia] – Din tc. saya.
SAIÁ2, saiele, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare (v. însăilătură); ață care servește pentru o astfel de cusătură. V. șular.
SAIÁ1 s. f. (Învechit și popular) Un fel de postav; p. ext. îmbrăcăminte confecționată din acest postav. Călare p-un bididiu, cu saiaua-nfiptă-n brîu. PĂSCULESCU, L. P. 204. Să-mi dai glugă ciobănească, Ca să-ți dau saia domnească. TEODORESCU, P. P. 501.
SAIÁ3, saiele, s. f. (Regional) Adăpost pentru vite, în special pentru oi. V. saivan. Înapoia grajdurilor se întindea ograda în care se găseau cotețele de porci și păsări, saiaua oilor. MIHALE, O. 65. Un bordei acoperit cu paie... cîteva saiele și olumuri pentru vite... iată adăpostul... ce le poate oferi baciul de la Rădana. ODOBESCU, S. III 18. Colibele... erea făcute întocmai ca niște saiele învălite cu frunze. GORJAN, H. II 43. Numa balta ne desparte, Și-o grădină, Și-o fîntînă, Și-o pustie de saia. ȘEZ. II 221.
SÂÍ vb. IV. v. sfii.
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine rezervată sau șovăielnică, impusă de timiditate, de nesiguranță, de teamă sau de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală, a se jena să... Trage cu urechea și Alexandru Glanetașu... sfiindu-se totuși să se vîre între bogătași. REBREANU, I. 14. [Cei trei frați] s-au sfiit să meargă mai departe. SBIERA, P. 5. [Boierii] sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomșa, cerură voie [lui Lăpușneanu] să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd persoana care impune rezerva) Oamenii se cam sfiau de Filoftei Romanov. DUMITRIU, P. F. 3. Veneam de la țară. Mă sfiam de toată lumea, de colegii cutezători și guralivi. GALACTION, O. I 14. Mă rătăcisem căscînd gura în toate părțile... și ascultînd la miile de păsărele ce cîntau pe rămurele și fără a se sfii de mine. ISPIRESCU, L. 244. ♦ Tranz. fact. (Astăzi numai popular) A intimida, a înfricoșa. Gîra-mîra nu-l sfiește. PANN, la TDRG. (În forma sii) Ce-l tremură, ce-l siește? I. CR. III 144. – Variante: (astăzi numai popular) sîí (DRĂGHICI, R. 239, ȘEZ. VII 142), sií vb. IV.
SÎÍ vb. IV v. sfii.
saiá (înv., pop.) s. f., art. saiáua, g.-d. art. saiélei; pl. saiéle, art. saiélele
saiá (cusătură, adăpost pentru vite, postav) s. f., art. saiáua, g.-d. art. saiélei; (cusături, adăposturi pentru vite) pl. saiéle
SAIÁ s. v. însăilătură, staul, șular.
SÂÍ vb. v. speria.
saiá (saiéle), s. f.1. Pînză groasă de bumbac cu țesătură rară. – 2. Îmbrăcăminte din saia. – 3. Gard, împrejmuire de zăbrele pentru țarc. – 4. Ață de însăilat. Tc. saya (Cihac, II, 694; Șeineanu, II, 307; Lokotsch 1778; Conev 80; Ronzevalle 105). Dicționarele disting trei cuvinte diferite: saia „gard”, din tc. saya < mgr. σαγία, cf. it. saia, sp. sayo, bg., sb. saja (Tiktin); saia „gard”, din tc. saya < per. saye „umbră” (Șeineanu); și saia „ață de însăilat”, de origine necunoscută pentru majoritatea cercetătorilor, legat de Cihac, II, 324, cu un „a săi” „a însăila”, neatestat, din sl. šiti, šiją „a coase”, care pare dificil fonetic. Este de presupus că cele trei accepții provin din aceeași idee comună de „țesătură rară”. Din pl. saiele s-a reconstituit un sing. săială › sailă, s. f. (ață de însăilat), deși schimbarea de accent apare rar (după Scriban, din germ. Seil „funie”); și de aici însăila (var. înseila), vb. (a coase rar), pe care Scriban, Arhiva, 1923, 284, îl derivă din mag. szál „fir”, și Drăganu, Dacor., V, 368, din mag. szélelni „a întări marginea” din szél „margine”; însăilătură, s. f. (saia). Pentru sematism cf. perdea. Saiac (var. și(i)ac), s. n. (dimie), din tc. șayak, cf. ngr. σαγιάϰι, bg. šaek, sb. šajak, este un der. de la același cuvînt.
săí (-ăésc, ít), vb. – (Trans. de V.) A fi, a sta, a rămîne. Origine necunoscută. Cuvînt rar, pe care Densusianu, GS, IV, 153, îl leagă, cu puțină probabilitate de avest. sav- „a se afla”.
SAIÁ ~éle f. 1) Cusătură rară, făcută pentru a îmbina provizoriu părțile componente ale unei haine; însăilătură. 2) Ață de însăilat. [Art. saiaua; Sil. sa-ia] /<turc. saya, it. saia
săí, săiésc, vb. IV refl. (înv. și reg.; despre cai) a se speria.
șăiá, șăiéz, vb. I (înv. și pop.) a înșeua calul.
saià f. staul (de oi și capre): saielele cu vite OD. [Turc. SAYÈ].
saià f. serjă și rochie făcută dintr’însa: cu saiaua înfiptă ’n brâu POP. [Turc. SAIÁ].
săì v. Mold. a se speria (de cai). [V. sfiì].
însăilătúră f., pl. ĭ. Rezultatu însăilăriĭ, locu însăilat. – Se zice și saĭa, sáilă, săláĭ, șulal și șulár.
1) saĭá f., pl. ĭele (turc. saĭa; ngr. saĭá; sagĭa și ságinon, un fel de pînză groasă; vsl. sagŭ, sac, it. saja, saio; pv. saga, saia, fr. saie, sayon, manta; mlat. sagia, saia, d. lat. saga și sagum [cuv. galic], manta militară; vgr. ságos). Munt. Un fel de manta țărănească: c’o saĭa sumeasă’n brîŭ (P.P.). Cov. Un fel de stofă rară de bumbac care se afla în negoț pe la 1870 (Cp. și cu saĭa 2).
2) saĭá f., pl. ĭele (var. din sailă). Mold. Munt. Sailă, însăĭlătură. Fig. (Cov.) Rochie proastă (ca și cum ar fi numaĭ însăĭlată): Ce maĭ rochie! Par’că-ĭ o saĭa! (Cp. și cu saĭa 1).
3) saĭá f., pl. ĭele (turc. saĭe, staul, d. pers. saĭe, umbră. V. saĭvan). Munt. Mold. Staul de stuf pentru oĭ și capre (care poate fi vara și fără acoperemînt, adică perdea) orĭ și șopron de adăpostit în obor vite, paĭe și fîn. V. olum, odaĭe, otac.
saia s. v. ÎNSĂILĂTURĂ. STAUL. ȘULAR.
i vb. v. SPERIA.
SÂI, râu, afl. stg. al Dunării în amonte de Turnu Măgurele; 81 km. Izv. din C. Boian și curge paralel și în apropiere de cursul inferior al Oltului. Este un vechi curs, părăsit, al Oltului, fapt pentru care mai este denumit, sugestiv, Oltu Mic.
Sai/a, -ca, -e, -ia v. Isaia 2, 6.
Săia v. Isaia 4.

saia dex

Intrare: saia
saia substantiv feminin
Intrare: șăia
șăia
Intrare: Săia
Săia
Intrare: Saia
Saia
Intrare: săi
săi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: sâi
sâi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a