SAFTEÁ s. f. (Pop. și fam.) Prima vânzare făcută de un negustor dintr-o marfa nouă sau la începutul unei zile, al unei săptămâni etc.; p. ext. început norocos al unei afaceri. ♦ Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [Var.: (reg.) săfteá s. f.] – Din tc. siftah.

SĂFTEÁ s. f. v. saftea.

SAFTEÁ s. f. (Pop. și fam.) Prima vânzare pe care o face un negustor dintr-o marfă (nouă) la începutul unei zile, al unei săptămâni etc.; p. ext. început norocos al unei afaceri. ♦ Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [Var.: (reg.) săfteá s. f.] – Din tc. siftah.

SĂFTEÁ s. f. v. saftea.

SAFTEÁ s. f. (Mai ales în construcție cu verbul «a face») Prima vînzare (socotită ca aducînd noroc) pe care o face un negustor dintr-o marfă nouă sau la începutul unei zile, al unei săptămîni, al unei luni sau al unui an; p. ext. început norocos al unei afaceri. Ați luat-o înainte cu steaua... Ați intrat într-o curte, pe strada voastră... A deschis ușa o femeie și v-a dat zece bani. Buni de saftea! PAS, Z. I 104. Dă dimineață să vii, la saftea! C. PETRESCU, A. R. 58. Safteaua mi-a făcut-o un zaraf din gura pieței – 62 lei pentru un left mare de zece galbeni. VLAHUȚĂ, O. A. II 265. ◊ Fig. Ploaie de palme peste obraji... Gata, a spus mustăciosul. I-ai făcut safteaua. Acum lasă-ni-l nouă. STANCU, D. 342. ♦ Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. I-am pus [biciului] sfîrcul nou de ibrișim; să nu-i fac saftea pe spinarea ta! CARAGIALE, O. I 51. – Variante: sefteá (ALECSANDRI, T. 136), săfteá (id. ib. 1379) s. f.

SĂFTEÁ s. f. v. saftea.

safteá (pop., fam.) s. f., art. safteáua

safteá s. f., art. safteáua

SAFTEÁ s. (înv. și pop.) pocinog. (A face ~ua unui negustor.)

safteá (-éle), s. f. – Prima vînzare a zilei într-o prăvălie. – Var. seftea. – Mr. sifte. Tc. (arab.) sefte (Roesler 602; Șeineanu, II, 306; Ronzevalle 100), cf. ngr. σεφτές, bg., sb. sefté.

SAFTEÁ f. pop. 1) Prima vânzare dintr-o marfă. A face ~ua. 2) fig. Început care privește o reușită. 3) fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [Art. safteaua] /<turc. safte

safteà f. 1. întâia vânzare (cu noroc): n’a făcut încă saftea; 2. fig. început (bun): îmi dai voie să fac saftea cumpănei? AL.; 3. (ironic) început: să nu-i fac saftea pe spinare [Mold. seftea = turc. SEFTÈ].

saftea f., pl. ele (turc. siftah, d. ar. istiftah, saftea, început; ngr. seftés, sîrb. sefte). Întîia vînzare, considerată de bun saŭ de răŭ anguriŭ la un negustor într’o zĭ, săptămînă, lună saŭ an: negustoru a făcut saftea, ĭ-am făcut saftea negustoruluĭ; saftea! să nu maĭ stea! Pin. ext. A face cuĭva saftea pe spinare, a-l bate. A face o saltea c’o oală (c’un pahar ș.a.) de Lunĭ dimineața, a sparge (din greșală) de Lunĭ dimineața. V. pocinog.

SAFTEA s. (înv. și pop.) pocinog. (A face ~ unui negustor.)