SÁCRU2 s. n. v. sacrum.

SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro.

SÁCRUM s. n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) situat în partea inferioară a coloanei vertebrale și care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sácru s. n.] – Din fr., lat. sacrum.

SÁCRU2 s. n. v. sacrum.

SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro.

SÁCRUM s. n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) așezat în partea de jos a coloanei vertebrale și care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sácru s. n.] – Din fr., lat. sacrum.

SÁCRU, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios, privitor la religie sau în legătură cu religia; sfînt. Pictura sacră, chiar dînsa aluneca adesea pe calea abuzului. CARAGIALE, O. III 253. Dar ieșind din templul sacru, lasă gîndul lui să cadă. EMINESCU, O. IV 116. În fundul golfului... era cetatea Astyra, cu un templu al Dianei, într-o pădure sacră. BOLINTINEANU, O. 305. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație, deosebit de onorat; scump. De la el am învățat a privi cu atenție și cu pietate înspre depozitul sacru al literaturii populare. SADOVEANU, E. 159. Ei bine! prin aceasta tractatul deveni el oare mai sacru? HASDEU, I. V. 164. În zidurile mele oricine a pătruns Devine-un oaspe sacru. ALECSANDRI, T. II 144. ◊ Foc sacru = entuziasm creator. Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge? MACEDONSKI, O. I 62.

SÁCRUM s. n. Os de formă triunghiulară, constituit din cinci vertebre sudate, așezat în partea de jos a șirei spinării și formînd, împreună cu oasele pelviene, bazinul; crucea spinării.

sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre

sácrum (sa-crum) s. n.

sácru adj. m. (sil. -cru), pl. sacri; f. sg. sácră, pl. sácre

sácrum s. n. (sil. -crum)

SÁCRU adj. 1. v. sfânt. 2. sfânt, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 3. sfânt, solemn. (Un jurământ ~.) 4. sfânt. (Numele ~ al patriei.) 5. v. solemn. 6. v. inviolabil.

SÁCRUM s. (ANAT.) (pop.) crucea-șalelor, osul crucii.

Sacru ≠ profan

SÁCRU s.n. v. sacrum.

SÁCRU, -Ă adj. 1. Cu caracter religios; sfânt. ♦ Foc sacru = vocație, talent. 2. (Fig.) Scump, venerat. [< lat. sacer].

SÁCRUM s.n. (Anat.) Os triunghiular al bazinului, așezat la partea inferioară a șirei spinării și care împreună cu oasele pelviene formează bazinul. [Var. sacru s.n. / < fr., lat. sacrum].

SÁCRU, -Ă I. adj. 1. cu caracter religios; sfânt. ♦ foc sacru = (fig.) vocație, talent. 2. (fig.) scump, venerat. II. s. n. ceea ce transcende umanul, ceea ce este dincolo de lumea fizică, de profan. (< lat. sacer, it. sacro)

SÁCRUM s. n. os triunghiular la partea inferioară a coloanei vertebrale, care împreună cu oasele pelviene formează bazinul. (< fr., lat. sacrum)

sácru (sácră), adj. – Sfînt. Lat. sacrum (sec. XIX). – Der. sacrificiu, s. n.; sacrifica, vb.; sacrificator, s. m.; sacrilegiu, s. n.; sacrileg, adj.; sacru, s. n. (osul sacru); sacrosant, adj.; consacra, vb., din fr.

SÁCRU ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de religie; propriu religiei. 2) Care inspiră sentimente luminoase și înălțătoare; demn de venerație absolută; sfânt. [Sil. sa-cru] /<lat. sacer, ~cra, ~um

SÁCRUM n. anat. Os triunghiular, situat în regiunea inferioară a coloanei vertebrale, care, împreună cu oasele iliace, formează bazinul. [Sil. sa-crum] /<lat., fr. sacrum

Sacru (Muntele) m. munte la N.-E. de Roma, unde plebeii se retraseră spre a scăpa de tirania decemvirilor (sec. V a. Cr.).

sacru a. 1. care a primit consacrarea religioasă; 2. consacrat cultului: vase sacre; 3. fig. foc sacru, entuziasm, geniu; 4. care insuflă un respect oarecum religios: persoana unui cetățean roman era sacră; 5. se zice de lucrurile ce nu trebue divulgate sau atinse: depozit sacru. ║ n. ceeace e sacru; sacrul și profanul.

* sácru, -ă adj. (lat. sacer, sacra, sacrum). Sfînt: vase sacre, persoană sacră. Inviolabil, de care nu e permis să te atingĭ: persoana unuĭ cetățean roman era sacră.

* sácrum n., fără pl. saŭ pl. sacre (lat. sacrum, adică os sacrum, osu sfînt, pe care Romaniĭ îl ofereaŭ la sacrificiŭ). Anat. Osu din partea de jos a șireĭ spinăriĭ care se unește cu oasele iliece și formează basinu.

SACRU adj. 1. (BIS.) divin, sacramental, sfînt. (Lucrurile ~.) 2. (BIS.) sfînt, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 3. sfînt, solemn. (Un jurămînt ~.) 4. sfînt. (Numele ~ al patriei.) 5. solemn, (livr.) sacerdotal. (Importanța ~ a momentului.) 6. intangibil, inviolabil, sfînt, (livr.) sacramental, sacrosanct, (rar) sacral. (Drept ~.)

SACRUM s. (ANAT.) (pop.) crucea-șalelor, osul crucii.

SACRA POPULI LINGUA EST (lat.) limba poporului este sacră – Seneca, „Controversiae”, 1, 1, 10.