SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus.

SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus.

SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -e, adj. (Învechit) Nelegiuit, scelerat. Faptă sacrilegă. – Variantă: sacrilége (MACEDONSKI, O. II 181, GHICA, A. 675) adj. f.

sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége

sacrilég adj. m. (sil. -cri-), pl. sacrilégi; f. sg. sacrilégă, pl. sacrilége

SACRILÉG adj. v. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos.

SACRILÉG adj., s. v. pângăritor, profanator.

SACRILÉG, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care săvârșește un sacrilegiu; nelegiuit, blestemat. [< lat. sacrilegus < sacer – sacru, legere – a culege].

SACRILÉG, -Ă adj., s. m. f. (cel) care săvârșește un sacrilegiu; profanator; (p. ext.) nelegiuit, blestemat. (< lat. sacrilegus)

SACRILÉG ~gă (~gi, ~ge) și substantival livr. Care comite un sacrilegiu. /<lat. sacrilegus, fr. sacrilege

sacrileg a. ce ține de un sacrilegiu: faptă sacrilegă. ║ m. cel ce comite un sacrilegiu.

* sacrilég, -ă adj. (lat. sacrilegus, d. sacra, lucrurĭ sacre, și légere, a culege = a fura). Profanator, blăstămat, care se atinge de lucrurĭ saŭ persoane sfinte: mînă sacrilegă. Subst. Proclet, hoț de bisericĭ.

sacrileg adj. v. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIȘELESC. MIZERABIL. MÎRȘAV. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NETREBNIC. RUȘINOS. SCELERAT. TICĂLOS.

sacrileg adj., s. v. PÎNGĂRITOR. PROFANATOR.