sacerdoțiu definitie

12 definiții pentru sacerdoțiu

SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♦ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium.
SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ◊ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium.
SACERDÓȚIU s. n. Rangul, demnitatea de preot (v. preoție); fig. chemare, misiune. Judecătorii carii gîndesc la siguranța soțietății, la suferințele omenirii, la mărirea sacerdoțiului ce sînt chemați a esercita... sînt adevărați stîlpi ai templului Dreptății. RUSSO, S. 183. ♦ (Cu sens colectiv) Cler, preoțime.
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) (livr.) [țiu pron. țiu] s. n., art. sacerdóțiul
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) s. n. [-țiu pron. -țiu], art. sacerdóțiul; pl. sacerdóții
SACERDÓȚIU s. v. chemare, cler, menire, misiune, popie, preoție, preoțime, rol, rost, sarcină.
SACERDÓȚIU s.n. 1. Rang, demnitate de preot. 2. Cler, preoțime. [Pron. -țiu. / < fr. sacerdoce, lat. sacerdotium].
SACERDÓȚIU s. n. 1. rang, demnitate de preot. 2. cler, preoțime. (< lat. sacerdotium)
SACERDÓȚIU ~i n. livr. 1) Funcția de sacerdot. 2) Totalitate a sacerdoților; cler. /<lat. sacerodotium
sacerdoțiu n. 1. darul preoției: 2. corp ecleziastic: răsboaiele medievale între Sacerdoțiul și Imperiul sunt celebre; 3. fig. ce are un caracter venerabil: paternitatea e un sacerdoțiu.
* sacerdóțiŭ n. (lat. sacerdotium). Preuție.
sacerdoțiu s. v. CHEMARE. CLER. MENIRE. MISIUNE. POPIE. PREOȚIE. PREOȚIME. ROL. ROST. SARCINĂ.

sacerdoțiu dex

Intrare: sacerdoțiu
sacerdoțiu substantiv neutru
  • pronunție: -țiu pr. -țĭu