12 definiții pentru sacerdoțiu
SACERDÓȚIU s. n. (
Livr.) Rang, demnitate de preot;
fig. chemare, misiune. ♦ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din
lat. sacerdotium. SACERDÓȚIU s. n. (
Livr.) Rang, demnitate de preot;
fig. chemare, misiune. ◊ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din
lat. sacerdotium. SACERDÓȚIU s. n. Rangul, demnitatea de preot (
v. preoție); fig. chemare, misiune. Judecătorii carii gîndesc la siguranța soțietății, la suferințele omenirii, la mărirea sacerdoțiului ce sînt chemați a esercita... sînt adevărați stîlpi ai templului Dreptății. RUSSO, S. 183. ♦ (Cu sens colectiv) Cler, preoțime.
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) (
livr.) [țiu
pron. țiu]
s. n.,
art. sacerdóțiul
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) s. n. [-țiu pron. -țiu], art. sacerdóțiul; pl. sacerdóții SACERDÓȚIU s. v. chemare, cler, menire, misiune, popie, preoție, preoțime, rol, rost, sarcină. SACERDÓȚIU s.n.
1. Rang, demnitate de preot.
2. Cler, preoțime. [Pron. -țiu. / < fr. sacerdoce, lat. sacerdotium].
SACERDÓȚIU s. n. 1. rang, demnitate de preot. 2. cler, preoțime. (< lat. sacerdotium)
SACERDÓȚIU ~i n. livr. 1) Funcția de sacerdot. 2) Totalitate a sacerdoților; cler. /<lat. sacerodotium sacerdoțiu n.
1. darul preoției:
2. corp ecleziastic: răsboaiele medievale între Sacerdoțiul și Imperiul sunt celebre;
3. fig. ce are un caracter venerabil: paternitatea e un sacerdoțiu.
* sacerdóțiŭ n. (lat. sacerdotium). Preuție.
sacerdoțiu s. v. CHEMARE. CLER. MENIRE. MISIUNE. POPIE. PREOȚIE. PREOȚIME. ROL. ROST. SARCINĂ. Sacerdoțiu dex online | sinonim
Sacerdoțiu definitie
Intrare: sacerdoțiu
sacerdoțiu substantiv neutru