SÁBIȚĂ, sabițe, s. f. (Iht.) Sabie (3). – Din bg. sabica.

SÁBIȚĂ, sabițe, s. f. (Iht.) Sabie (2). – Din bg. sabica.

SÁBIȚĂ1, sabițe, s. f. (Iht.) Sabie (2).

SÁBIȚĂ2, sabițe, s. f. Rizacă.

sábiță s. f., g.-d. art. sábiței; pl. sábițe

sábiță s. f., g.-d. art. sábiței; pl. sábițe

SÁBIȚĂ s. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, săbioară, săbiuță, (reg.) bârcie, săbicioară, săbiiță.

SÁBIȚĂ s. v. albișoară, cosor, obleț, sorean.

SÁBIȚĂ1 ~e f. Pește dulcicol cu corpul turtit lateral, acoperit cu solzi mici. /<bulg. sabica

SÁBIȚĂ2 ~e f. Unealtă asemănătoare coasei, folosită pentru tăierea stufului și a papurii; târpan; rizacă. /<bulg. sabica

sábiță și (est) sághiță f., pl. e (d. sabie saŭ slav. sabljica, din cauza formeĭ eĭ). Dun. Un fel de pește cu solzĭ albĭ cu spinarea dreaptă și lungă de vre-o 20 c.m. (pélecus cultrátus). – Și săbiuță (Chir. VR 8., 7-8, 51).

sabiță s. v. ALBIȘOARĂ. COSOR. OBLEȚ. SOREAN.

SABIȚĂ s. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, săbioară, săbiuță, (reg.) bîrcie, săbicioară, săbiiță.

SABÍȚĂ (< bg.) s. f. Specie de pește teleostean din familia ciprinidelor, lung de 25-35 cm și greu de 300-400 g, cu corpul în formă de pumnal, turtit lateral (Pelecus cultratus). Trăiește în lacuri și în bazinele M. Baltice, Caspică, Neagră. Se hrănește cu zooplancton, insecte, puiet de pește; săbiuță (4), săbioară (3).