sabat definitie

2 intrări

16 definiții pentru sabat

SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii. 2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, intr-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum.
SABÁT, sabaturi, s. n. 1. Ziua de sâmbătă la mozaici și la unii sectanți creștini, reprezentând ultima zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare. 2. Adunare de vrăjitoare care, după credințele evului mediu, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, într-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum.
SABÁT s. n. 1. Ultima zi a săptămînii, considerată ca zi de sărbătoare la vechii evrei; sîmbătă. 2. Adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sîmbăta, la miezul nopții, într-un loc singuratic. Teme-te să nu vezi cîmpul unde sabatul s-adună. NEGRUZZI, S. II 93. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. [Jocurile] formau un sabat infernal, al cărui ecou se pierdea în apartamentele pustii ale postelnicului. FILIMON, C. 176.
!sabát s. n., pl. sabáturi
sabát s. n., pl. sabáturi
SABÁT s. (la mozaici) sâmbătă.
SABÁT s.n. 1. Ultima zi a săptămânii în calendarul mozaic, consacrată odihnei și ceremoniilor cultului; sâmbătă. 2. Adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sâmbăta la miezul nopții. ♦ (Fig.) Gălăgie produsă de o adunare zgomotoasă. [Cf. fr. sabbat, lat. sabbatum, gr. sabbaton < ebr. sabbath – repaus].
SABÁT s. n. 1. sâmbătă, ultima zi a săptămânii la mozaici și la unii sectanți creștini, consacrată odihnei și ceremoniilor cultului. ◊ primul tratat din Talmud, referitor la aceste ceremonii. 2. adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sâmbăta la miezul nopții; ◊ (fig.) hărmălaie, zarvă. (< fr. sabbat, lat. sabbatum)
sabát s. m.1. Sîmbăta la evrei. – 2. Adunare de vrăjitoare. – 3. Zarvă, gălăgie. – Var. sabaș, șabăț. Fr. sabbat; var., direct din ebr. šabbāth, iud. germ. schabbes, de unde și pol. szabas, rus. šabáš „odihnă, repaus” (Vasmer, III, 368), it. sciabà (Battisti, V, 3393).
SABÁT ~uri n. 1) (la mozaici și la unele secte creștine) Zi de sărbătoare, stabilită sâmbăta și destinată odihnei și ceremoniilor cultului. 2) (în evul mediu) Adunare a vrăjitoarelor, care, conform superstițiilor populare, se ținea sâmbăta la miezul nopții. 3) fig. Agitație frenetică; zgomot produs de o mulțime gălăgioasă. /<lat. sabbatum, fr. sabbat
sábat, sábate, s.n. (reg.) obicei, deprindere (a cuiva).
sabat n. 1. ultima zi a săptămânei la Evrei, cea consacrată repaosului; 2. pretinsă adunare nocturnă a vrăjitoarelor: unde infernul sabatul adună BOL.; 3. fig. gălăgie mare, dezordine nespusă.
Șabaț n. cel mai frumos oraș al Serbiei, pe Sava, cu un castel întărit: 16.000 locuitori.
1) sábat n., pl. e (ung. szabat, construcțiune, formă). Nț. Fel, obiceĭ, deprindere, nărav (rev. I. Crg. 8, 220).
2) *sábat n., pl. e (lat. sábbatum, vgr. sábbaton, d. ebr. sâbbâth. V. sâmbătă). Ultima zĭ a săptămăniĭ jidăneștĭ, consacrată repausuluĭ. Adunare nocturnă de fărmăcători și fărmăcătoare care, după credința popoarelor creștineștĭ, era prezidată chear de dracu (fiind-că era impresiunea pe care le-o producea scîrbosu sabat). Fig. Hărmălaĭe grozavă, nuntă jidovească. V. țap.
SABAT s. (la mozaici) sîmbătă.

sabat dex

Intrare: sabat
sabat substantiv neutru
Intrare: Șabaț
Șabaț