sătul definitie

18 definiții pentru sătul

SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius.
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius.
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. (Despre ființe, în opoziție cu flămînd) Care și-a potolit deplin foamea, care s-a săturat, căruia nu-i mai este foame; îndestulat, săturat. Înjura cînd era vesel, cînd era amărît, sătul, flămînd, bolnav, sănătos, indignat sau în extaz de admirație. C. PETRESCU, Î. II 53. Agale se scoborau pe tăpșan vitele greoaie și sătule. VLAHUȚĂ, O. A. I 121. Astfel și boierul ăsta e păinjinul sătul, Gata să-și mai dreagă cursa, tot strigînd că nu-i destul. HASDEU, R. V. 65. ◊ (Metaforic) Pămîntul era sătul de ploi; din iarba măruntă, apa țîșnea sub apăsarea fiecărui pas. C. PETRESCU, S. 36. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămînd. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit, îndestulat. Aude și nu e sătul de ce aude. Parcă ar vrea să audă mai mult. STANCU, D. 122. ◊ (Metaforic) Sosește vîntul peste ziduri, sătul de flori de cîmp, să vadă Ce fac stăpînele grădinii. ANGHEL, Î. G. 45. ♦ Dezgustat, plictisit. Moșneagul, sătul și el de-atîta singurătate și dorit să aibă copii,... face cum i-a zis baba. CREANGĂ, P. 74. Sînt sătul de-așa viață. EMINESCU, O. I 155. Nu sînteți sătui de rele, n-ați avut destui stăpîni? ALECSANDRI, P. A. 82. – Pl. și: (m.) sătuli (ANGHEL, PR. 91).
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sg. sătúlă, pl. sătúle
SĂTÚL adj. 1. mâncat, săturat, (pop.) ospătat, (înv. și reg.) sațiat, (reg.) omiat. (Un om sătul.) 2. v. plictisit. 3. v. dezgustat.
SĂTÚL adj. v. mulțumit, satisfăcut, saturat.
SĂTÚL s. v. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos.
Sătul ≠ flămând
sătúl (sătúlă), adj.1. Săturat, ghiftuit, plin. – 2. Obosit, istovit. – Mr., megl. sătul, istr. satú. Lat. satŭllus (Pușcariu 1531; REW 7620) cf. vegl. satoil, it. satollo, prov. sadol, fr. saoul, cat. sadoll. – Der. destul, adv. (suficient), în loc de de sătul; îndestula (var. destula, destuli), vb. (a satisface, a mulțumi, a sătura; a aproviziona, a asigura); îndestulător, asj. (suficient); neîndestulător, adj. (insuficient). – Cf. sătura. Din rom. provine bg. destur (Capidan, Raporturile, 228), cuvînt destul de rar.
SĂTÚL ~ă (~i, ~e) 1) și substantival Care nu are senzația de foame; căruia nu-i este foame. 2) fig. Care are dezgust, repulsie față de ceva sau de cineva; dezgustat; lehămetit. ◊ A fi ~ până în gât a fi dezgustat complet. /<lat. satullus
sătul a. 1. care a mâncat destul: cel sătul nu crede celui flămând; 2. săturat: sătul de traiu. [Lat. SATULLUS].
sătúl, -ă adj., m. pl. uĭ (lat. satullus, dim. d. satur, sătul; it. satollo, pv. sadol, fr. soûl. V. destul și satiră). Care a mîncat destul, care s’a săturat: sătulu nu crede celuĭ flămînd (Prov.) Fig. Dezgustat, plictisit: sătul de lume.
sătul adj. v. MULȚUMIT. SATISFĂCUT. SATURAT.
SĂTUL adj. 1. mîncat, săturat, (pop.) ospătat, (înv. și reg.) sațiat, (reg.) omiat. (Un om ~.) 2. plictisit, săturat, scîrbit, (Mold. și Bucov.) lehămetit, lehămetuit, (înv. și fam.) sastisit. (E ~ de toate aceste mizerii.) 3. dezgustat, îngrețoșat, săturat, scîrbit, (Mold. și Bucov.) lehămetit, lehămetuit. (Om ~ de ce-a văzut.)
sătul s. v. ABUNDENȚĂ. BELȘUG. BOGĂȚIE. ÎMBELȘUGARE. ÎNDESTULARE. PRISOS.
a fi sătul până-n gât expr. a numai suporta o stare de fapt / o situație; a nu mai răbda.
sătul până-n gât / până peste cap expr. plictisit, dezgustat (de ceva); exasperat.

sătul dex

Intrare: sătul
sătul adjectiv