SĂTEÁN, săteni, s. m. Persoană care locuiește intr-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țăran. – Sat + suf. -ean.

SĂTEÁN, săteni, s. m. Persoană care locuiește într-un sat (și are îndeletniciri legate de mediul rural); țăran. – Sat + suf. -ean.

SĂTEÁN, săteni, s. m. Om care locuiește într-un sat și are îndeletniciri rurale; țăran. Prin întuneric, săteanul vorbea cu caii. SADOVEANU, O. VI 526. Toți sătenii ascultau cu drag cîntecele. REBREANU, I. 69. Iacă așa au scăpat și leneșul acela de săteni și sătenii aceia de dînsul. CREANGĂ, P. 332.

săteán s. n., pl. săténi

săteán s. m., pl. săténi

SĂTEÁN s. v. țăran.

SĂTEÁN ~éni m. Persoană care locuiește la sat. /sat + suf. ~ean

sătean m. locuitor de sat.

săteán, -că s., pl. enĭ, ence (d. sat). Locuitor de sat. V. țăran.

SĂTEAN s. țăran, (pop.) român, (înv. și reg.) mojic, poporan, (reg., mai ales în Ban.) paur, (fam.) opincar, (peior.) mămăligar.

săteană s. v. SĂTEANCĂ. ȚĂRANCĂ.