sărman definitie

30 definiții pentru sărman

SĂRIMÁN, -Ă adj. v. sărman.
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf.
SÂRMÁN, -Ă adj. v. sărman.
SIRIMÁN, -Ă adj. v. sărman.
SĂRIMÁN, -Ă adj. v. sărman.
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., scr. siromah, cu schimbare de suf.
SÂRMÁN, -Ă adj. v. sărman.
SIRIMÁN, -Ă adj. v. sărman.
SĂRIMÁN, -Ă adj. v. sărman.
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. Lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărac. Nu crede tu că scapi, că nu ești sărman, cum zici. DUMITRIU, N. 161. Mă vede că-s o văduvă sărmană și c-o casă de copii. CREANGĂ, P. 28. ◊ (Substantivat) Mîncarea lui să fie ca a unui sărman supus al împărăției. SADOVEANU, D. P. 19. Soțul tău se vede după față că e un sărman și el. VISSARION, B. 183. Lumea întreagă are tot o poveste... strîmbătatea care se lăcomește la bunul altuia și sărmanul care sfarmă funia ce-l strînge. RUSSO, O. 28. 2. (Regional) Orfan. Cănuță a rămas sărman de părinți tocmai cînd se făcuse copil de-nvățătură. CARAGIALE, O. I 323. 3. (Exprimă o stare afectivă, de obicei compătimire, față de cineva sau de ceva) Biet, sărac, nenorocit. De atunci sărmanul Stoicea crescuse pe la pragurile tuturor, – copil din flori și de pripas. GALACTION, O. I 45. Din sărmana noastră viață, am dura roman întreg. EMINESCU, O. I 157. O sărmană păsărică a picat moartă sub stejar. ODOBESCU, S. III 36. Să poci trece Dunărea La sărmana mîndruța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 131. ◊ (Substantivat) Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. – Sărmanele, duc lipsă de nutreț. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20. Ar trebui să avem milă de dînșii, că și ei, sărmanii, sînt oameni. CREANGĂ, P. 209. Căpitane Pavele, Unde-ți duci cătanele? – Da, la foc, sărmanele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. – Variante: sărimán, -ă (NEGRUZZI, S. I 146, RUSSO, S. 131), sirimán, -ă (ISPIRESCU, U. 107), sîrmán, -ă (KOGĂLNICEANU, S. 65, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 433) adj.
SIRIMÁN, -Ă adj. v. sărman.
SÎRMÁN, -Ă adj. v. sărman.
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sg. sărmánă, pl. sărmáne
SĂRMÁN adj. v. bastard, natural, nelegitim.
SĂRMÁN adj., s. 1. adj., s. v. sărac. 2. adj. v. biet.
SĂRMÁN adj., s. v. orfan.
Sărman ≠ avut, bogat, bogătaș
sărmán (sărmáni), s. m.1. Sărac, proletar, amărît. – 2. Orfan. – Var. înv. săriman, sîrman, suruman, Mold. sîr(u)man, siriman, suriman, Trans. sără(i)man. Sl. siromachŭ < gr. χειρομάχος (Cihac, II, 326; Giurescu, R. Istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb., cr. siromah, cu schimb de suf. -man. – Der. sărmănesc, adj. (înv., de sărman); sărmănie, s. f. (înv., sărăcie). – Cf. siromah.
SĂRMÁN ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existență; sărac; nevoiaș; mizer. 2) și substantival Care trezește milă; vrednic de milă; biet; sărac; nenorocit. ~ul orb! 3) (despre copii) Care și-a pierdut ambii părinți sau numai unul dintre ei; orfan. /<sl. siromahu, sb. siromah
sărman a. 1. sărac; un om sărman; 2. orfan: un flăcăiandru sărman de părinți OD. [Cf. serb. SIROMAH, orfan (influențat de sufixul man)]. ║ int. de compătimire: sărmanul!
siriman a. și m. orfan: nu asupria pe văduvă nici pe sirimani ISP. [V. sărman].
sărimán V. sărman.
sărmán, -ă adj. (din maĭ vechĭu sîrman, sirman, siriman, pin schimbare de sufix d. vsl. bg. sîrb. siromah, sărac, d. vsl. sarakŭ, sărac). Sărac, fără banĭ: un om sărman. Sărac, bĭet, demn de milă saŭ de ĭubire: Sărmanu om! Vaĭ de capu tăŭ, sărmane! Vechĭ. Azĭ vest. Orfan: sărman de tată. – Vechĭ și suruman (Mold., Trans.), sărăĭman (Mold.), siruman, sărăman, săriman, suriman și (Trans.) săliman. Greșit scris azĭ serman.
sirimán V. sărman.
sîrmán, V. sărman.
sărman adj., s. v. ORFAN.
SĂRMAN adj., s. 1. adj., s. calic, necăjit, nevoiaș, sărac, (livr.) mizer, (rar) mofluz, (înv. și pop.) neajuns, neavut, pirpiriu, (pop. și fam.) nepricopsit, (pop.) sărăcan, (înv. și reg.) mișel, slăbănog, (reg.) misăricios, oarfăn, obielos, pămîntit, (Ban.) bedaș, (înv.) measer, neputernic, neputincios, siromah, (fam. fig. și depr.) păduchios. (E un biet om ~ care trebuie ajutat.) 2. adj. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, (livr.) mizer, pauper, (pop.) nemernic, păcătos, sărăcan, (înv. și reg.) ticăit, ticălos, (prin Munt. și Olt.) săget, (înv.) cainic, mișel, mișelos. (Un ~ țăran; ~ul de mine!)
sărman adj. v. BASTARD. NATURAL. NELEGITIM.
ALAS, POOR YORICK! (engl.) vai, sărmane Yorick! – Shakespeare, „Hamlet”, act. V, scena 1. Cuvinte rostite de Hamlet la vederea craniului bufonului Yorick. Expresie a regretului pentru ce a fost, pentru ce a însemnat cândva un om, comparat cu ce a ajuns să fie.

sărman dex

Intrare: sărman
sârman
săriman
sărman adjectiv
siriman