SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el.

SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui sărman; sărmănuț. – Sărman + suf. -el.

SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. Diminutiv al lui sărman. 1. v. sărman (1). Mario – urmă boierul – te văd sărmănică. VISSARION, B. 183. 2. v. sărman (3). (Adesea substantivat) Ce-i vinovată, sărmănica de dînsa, ca să rabde de foame. CONTEMPORANUL, III 794. Ah! omule sărmănele, Mîngîie-te cu-a mea jele. CONACHI, P. 163. Sărmănica, vai de ea, Șede-ntr-un vîrf de nuia (Aluna).

sărmănél (pop.) adj. m., pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănéle

sărmănél adj. m., pl. sărmănéi; f. sg. sărmănícă, pl. sărmănéle

SĂRMĂNÉL adj., s. v. sărăcuț.

sărmănel adj., s. v. SĂRĂCUȚ.