SĂRMĂLÚȚĂ, sărmăluțe, s. f. Diminutiv al lui sarma. – Sarma + suf. -ăluță.

SĂRMĂLÚȚĂ, sărmăluțe, s. f. Diminutiv al lui sarma. – Sarma + suf. -ăluță.

SĂRMĂLÚȚĂ, sărmăluțe, s. f. Diminutiv al lui sarma. De-atîtica timp în șir Să nu vezi o sărmăluță, ci tot numai borș cu știr! HASDEU, R. V. 114. ◊ Fig. Grangurul... abia expus la dogoreala jăraticului... se preface într-o sărmăluță de grăsime profumată. ODOBESCU, S. III 33.

sărmălúță s. f., g.-d. art. sărmălúței; pl. sărmălúțe

sărmălúță s. f., g.-d. art. sărmălúței; pl. sărmălúțe

sărmălúță f., pl. e (dim. d. sarama, sarmale). Vest. Sarma mică, maĭ ales cea învălită în frunză de viță. V. gălușcă.