SĂRITÚRĂ, sărituri, s. f. 1. Rezultatul acțiunii de a sări; salt. ♦ Nume dat mai multor probe sportive (în atletism, natație, schi etc.) în care concurentul face un salt. 2. Spațiu parcurs într-un salt. 3. Fig. Trecere bruscă de la o idee la alta, de la o etapă, fază etc. la alta. ♦ Schimbare, oscilație bruscă. 4. Omisiune (de litere, de pagini); trecere cu vederea. – Sări + suf. -tură.

SĂRITÚRĂ, sărituri, s. f. 1. Rezultatul acțiunii de a sări; salt. ♦ Nume dat mai multor probe sportive (în atletism, natație, schi etc.) în care concurentul face un salt. 2. Spațiu parcurs într-un salt. 3. Fig. Trecere bruscă de la o idee la alta, de la o etapă, fază etc. la alta. ♦ Schimbare, oscilație bruscă. 4. Omisiune (de litere, de pagini); trecere cu vederea. – Sări + suf. -tură.

SĂRITÚRĂ, sărituri, s. f. 1. Rezultatul acțiunii de a sări; salt. Dacă calul nu făcea o săritură la o parte, lupul înfigea ghearele într-însa [în fată]. ISPIRESCU, L. 14. Fac vro două sărituri mai potrivite, mă azvîrl peste gard... și-mi pierd urma. CREANGĂ, A. 50. Din o săritură îi jos de pe prispă. ȘEZ. III 179. ♦ Omisiune (de litere, de pagini), trecere cu vederea. 2. Spațiu cuprins printr-un salt; distanță mică. Cozonac Clopotarul se prinse să fie și slugă la popa, fiind casa lui numai de o săritură de aici. SLAVICI, O. I 65.

săritúră s. f., g.-d. art. săritúrii; pl. săritúri

săritúră s. f., g.-d. art. săritúrii; pl. săritúri

SĂRITÚRĂ s. 1. salt, săltătură, (pop.) sărită, (reg.) saitoc, zburdătură, (înv.) săltare. (Dintr-o ~.) 2. hop, salt. (~ peste o groapă.) 3. v. omisiune.

SĂRITÚRĂ s. v. cascadă, cataractă, cădere de apă.

SĂRITÚRĂ ~i f. 1) Desprindere bruscă a unui corp din poziția inițială și deplasare într-o anumită direcție; salt. ~ înainte. ~ în sus. 2) Distanță acoperită de cineva în urma unei asemenea mișcări. 3) mai ales la pl. Probă sportivă bazată pe această mișcare. ~i în lungime. ~ cu parașuta. 4) Trecere peste ceva, încălcând succesiunea firească a lucrurilor. /a sări + suf. ~tură

săritură f. acțiunea și efectul de a sări: săriturile calului.

săritúră, f. pl. ĭ. Rezultatu săririĭ: leu, din doŭă săriturĭ, ajunse la pradă. Loc sărit (trecut cu vederea) la scris: în această carte-s o mulțime de săriturĭ.

SĂRITURĂ s. 1. salt, săltătură, (pop.) sărită, (reg.) saitoc, zburdătură, (înv.) săltare. (Dintr-o ~.) 2. hop, salt. (~ peste o groapă.) 3. omisiune. (Să completăm ~ din text.)

săritură s. v. CASCADĂ. CATARACTĂ. CĂDERE DE APĂ.

SĂRITURĂ. Subst. Săritură, sărit, săltătură, săltare, salt; zburdătură. Săritură în înălțime; săritură în lungime; triplu-salt; salt mortal; salt acrobatic; săritură peste cap, tumbă; plonjon, plonjare, plonjeu; voltijă. Detentă; elan, elansare (livr.), avînt, avîntare, zbor. Cabrare, cabraj. înălțare, ridicare. Ștachetă. Săritor. Adj. Săritor, săltăreț, săltător (rar). Vb. A sări, a (se) sălta, a face un salt; a sări în sus; a sări în jos. A plonja. A se înălța, a se ridica, a se avînta, a-și face vînt, a-și lua avînt, a se elansa (franțuzism). A se cabra. A sări peste ștachetă. Adv. În salturi. V. mișcare, sport.