săritoare definitie

2 intrări

19 definiții pentru săritoare

SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor.
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine grabnic într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. Subst. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor.
SĂRITOÁRE, săritori, s. f. (Rar) 1. Cascadă. Jiul... se prăbușește urlînd în săritoarea de la Zăval. VLAHUȚĂ, la TDRG. 2. Loc peste care se sare; obstacol. Nu mă îngrijesc eu de zidul ăsta, care n-are mai mult de cinci metri înălțime; e o «săritoare» neînsemnată. La TDRG.
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj. 1. Care sare; (despre apă) care țîșnește. Fîntîni de ape săritoare Ar răcori-o-n orice clipă. MACEDONSKI, O. I 67. Capra mea nu-i de cele săritoare și-i bună de lapte. CREANGĂ, P. 42. ◊ (Popular) Fîntînă săritoare = fîntînâ arteziană, v. artezian. 2. Care aleargă în ajutorul cuiva, care e gata să ajute pe cineva. Cînd a început a cărunți era, ca orice romîn, blînd și săritor la nevoia altuia. SADOVEANU, O. VIII 90. Tot satul îl iubea fiindcă era bun și liniștit și săritor la nevoie. REBREANU, R. I 137. Ercule, săritor, precum firea îl lăsase pre el, cînd auzea de nedreptăți, n-aștepta să-i zică de două ori. ISPIRESCU, U. 75.
săritoáre (cascadă, ruptură de teren) s. f., g.-d. art. săritórii; pl. săritóri
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre
săritoáre (cascadă, obstacol) s. f., g.-d. art. săritórii; pl. săritóri
săritór adj. m., pl. săritóri; f. sg. și pl. săritoáre
FÂNTÂNĂ SĂRITOÁRE s. v. arteziană, fântână (arteziană, țâșnitoare), havuz.
SĂRITOÁRE s. v. cascadă, cataractă, cădere de apă, pârleaz.
SĂRITÓR adj. v. amabil, binevoitor, îndatoritor, serviabil.
SĂRITÓR s. v. acrobat.
SĂRITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) și substantival Care sare. 2) fig. (despre persoane) Care este totdeauna gata să ajute pe cineva; care vine în ajutor. /a sări + suf. ~tor
săritoare f. cascadă: săritoarea dela Zăval.
săritoáre f., pl. -orĭ. Rar. Loc unde trebuĭe să sarĭ, să te aruncĭ în jos, ca apa la o cascadă.
fîntînă săritoare s. v. ARTEZIANĂ. FÎNTÎNĂ (ARTEZIANĂ, ȚÎȘNITOARE). HAVUZ.
săritoare s. v. CASCADĂ. CATARACTĂ. CĂDERE DE APĂ. PÎRLEAZ.
săritor s. v. ACROBAT.
săritor adj. v. AMABIL. BINEVOITOR. ÎNDATORITOR. SERVIABIL.

săritoare dex

Intrare: săritor
săritor adjectiv
Intrare: săritoare
săritoare substantiv feminin