SĂRBĂTOÁRE, sărbători, s. f. 1. Solemnitate, sărbătorire; ziua consacrată acestei solemnități. ♦ Zi în care nu se lucrează. ◊ Sărbătoare legală = zi (stabilită în mod oficial) în care întreprinderile și instituțiile nu lucrează. Sărbătoare națională = zi (de odihnă) în care se cinstește un eveniment important din istoria țării. ◊ Loc. adj. și adv. De sărbătoare sau de sărbători = festiv, sărbătoresc, strălucitor. ◊ Loc. adv. În (sau de) sărbători = cu ocazia sărbătorilor, în timpul sărbătorilor (religioase); p. restr. în timpul Paștilor sau al Crăciunului. ♦ (Art., adverbial) În zilele de sărbătoare (1). Sărbătoarea nu se lucrează. 2. Zi consacrată serviciului divin pentru celebrarea unui eveniment religios sau pentru sărbătorirea unui sfânt. – Serba + suf. -ătoare.

SĂRBĂTORÉSC, -EÁSCĂ, sărbătorești, adj. De sărbătoare; solemn, festiv. – Sărbătoare + suf. -esc.

SĂRBĂTOÁRE, sărbători, s. f. 1. Zi în care se comemorează sau se sărbătorește un eveniment important, organizându-se adesea diferite serbări, solemnități, demonstrații etc. și în care de obicei se întrerupe activitatea obișnuită; p. ext. zi oficială de odihnă. ◊ Sărbătoarea muncii = 1 Mai, ziua solidarității internaționale a celor ce muncesc. Sărbătoare națională = zi (de odihnă) în care se cinstește un eveniment important din istoria patriei. Sărbătoare legală = zi (stabilită în mod oficial) în care întreprinderile și instituțiile nu lucrează. ◊ Loc. adj. și adv. De sărbătoare sau de sărbători = festiv, sărbătoresc, strălucitor. ◊ Loc. adv. În (sau de) sărbători = cu ocazia sărbătorilor, în timpul sărbătorilor (religioase); p. restr. în timpul Paștilor sau al Crăciunului. ♦ (Art., adverbial) În zilele de sărbătoare (1). Sărbătoarea nu se lucrează. 2. Sărbătorire, serbare; festivitate, petrecere. – Serba + suf. -ătoare.

SĂRBĂTOÁRE, sărbători, s. f. 1. (În practicile religioase) Zi consacrată serviciului divin pentru comemorarea unui eveniment din istoria religioasă sau în onoarea unui sfînt. De data asta se nimerise ca sărbătorile creștinești să le facem și noi după lege, pe loc, în port. BART, S. M. 96. Cînd venea dumineca și sărbătorile, fata babei era împopoțată. CREANGĂ, P. 284. Patria e aducerea- aminte de zilele copilăriei... coliba părintească cu copaciul cel mare din pragul ușii, dragostea mamei... cîinele care se juca cu noi, sunetul clopotului bisericii satului ce ne vestește zilele frumoase de sărbătoare. RUSSO, S. 135. ◊ Loc. adv. În (sau de) sărbători = cu ocazia sărbătorilor, în timpul sărbătorilor. Dealul e cu spini acum, Zarea mohorîtă. Nu mai sînt copii s-alerge După cuiburi, după flori! Și pe culmi, în sărbători, Nimeni nu mai merge! COȘBUC, P. I 260. Foaie albă colilie, Zi mă-ti să te dea mie, Că-mi ești dragă dintr-o mie, Să te dea de sărbători, Cînd e cîmpul plin de flori. TEODORESCU, P. P. 270. Cînd îl văd dumineca, Mi se rupe inima, Cînd îl văd în sărbători, Mereu mă iau la fiori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. ◊ Loc. adj. și adv. (În opoziție cu de toate zilele, obișnuit) De sărbătoare (sau de sărbători) = festiv, sărbătoresc, strălucitor. Vai de mine, băiete, mi se pare că te-ai culcat în cămașa de sărbători! REBREANU, I. 45. Mario, o să vie boierii... Să ne-mbrăcăm de sărbătoare. DELAVRANCEA, A. 99. Cînd se împrăștie faima venirei lui, ziua-și muie aerul in lumină de sărbătoare. EMINESCU, N. 27. ♦ (În opoziție cu zi lucrătoare) Zi în care nu se lucrează. Dacă des sărbători faci, nu o să aibi ce să-mbraci. PANN, P. V. I 150. Un plug mare că prinsei Și cu-un bou îl înjugai Și de lucru m-apucai, Că săracul n-are soare, Nici zile de sărbătoare, Ci tot zile lucrătoare! ALECSANDRI, P. P. 169. ◊ Sărbătoare legală = zi (stabilită în mod oficial) în care întreprinderile și instituțiile nu lucrează. 2. Zi în care se comemorează sau se sărbătorește un eveniment important, organizîndu-se serbări, solemnități sau demonstrații și care, de obicei, este stabilită în mod oficial ca zi de odihnă. Muncitorii, tehnicienii și funcționarii au lucrat zilele acestea un schimb de onoare în cinstea zilei de 1 Mai, măreața sărbătoare a solidarității internaționale a oamenilor muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2649. ◊ Sărbătoarea muncii = 1 Mai, ziua solidarității internaționale a celor ce muncesc. În mai, cînd rozele-nfloresc, Scăldate-n aurul din soare, Popoarele sărbătoresc A muncii sfîntă sărbătoare. DEMETRESCU, O. 80. Sărbătoare națională = zi de odihnă în cinstea sau în amintirea unui eveniment din istoria țării. Pentru poporul nostru ziua de 23 August este cea mai mare sărbătoare națională. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2114. 3. Sărbătorire, serbare; festivitate, petrecere. A fost o mare și penibilă sărbătoare de familie. CAMIL PETRESCU, U. N. 40. Altădată apariția tatălui era o adevărată sărbătoare. Îi săreau de gît, pe urmă începeau scotocirile. SAHIA, N. 96. Într-o zi, zînele plecară la o sărbătoare la alte zîne. ISPIRESCU, L. 149. 4. (Adverbial, în forma sărbătoarea) În zilele de sărbătoare (1, 3). Sărbătoarea, oamenii trec aici cu bărci și vapoare, se odihnesc, petrec. STANCU, U.R.S.S. 197. Sărbătoarea, cînd venea în sat, popa îl ispitea să afle cu ce se îndeletnicește orîndarul cel nou. SADOVEANU, O. VIII 254. Adeseori, sărbătoarea, în fundul mîndrei grădini a gazdei mele, jos, pe iarba verde, priveam în tihnă măiastra frumusețe a firii. PĂUN-PINCIO, P. 123.

sărbătoáre s. f., g.-d. art. sărbătórii; pl. sărbătóri

sărbătoáre s. f., g.-d. art. sărbătórii; pl. sărbătóri

SĂRBĂTOÁRE s. 1. zi festivă, (înv. și pop.) praznic, (înv.) sărbătorie. (Azi e mare ~, nu se lucrează.) 2. v. festivitate. 3. v. sărbătorire.

SĂRBĂTOÁRE s. v. festivitate, petrecere, serbare.

SĂRBĂTOÁRE ~óri f. 1) Zi stabilită în mod oficial pentru marcarea unui eveniment important (în care, de obicei, nu se lucrează). ◊ De ~ sărbătoresc; festiv. 2) Manifestare solemnă, organizată cu un anumit prilej. ~ sportivă. 3) Zi în care este marcat tradițional un eveniment în conformitate cu un obicei sau cu regulile cultului religios. ~orile Crăciunului. ◊ ~ori fericite! formulă de urare adresată cuiva cu ocazia unei sărbători tradiționale. [ G.-D. sărbătorii] /a serba + suf. ~ătoare

sărbătoare f. 1. zi consacrată ceremoniilor civile sau religioase: sărbătoare națională, sărbătoarea Paștilor; 2. petreceri publice sau private: sărbătoare patronală, sărbătoare de familie. [Tras din serbà]. V. Sărbători.

Sărbători f. pl. iată pe cele principale: sărbători împărătești, cele în onoarea Mântuitorului și a sfintei Fecioare; ele sunt în număr de 12 și anume: Nașterea Născătoarei de Dumnezeu, Înălțarea sfintei Cruci, Intrarea în Biserică, Nașterea Mântuitorului, Botezul Domnului, Întâmpinarea Domnului, Buna-vestire, Schimbarea la față, Adormirea Maicii Domnului, Intrarea Domnului în Ierusalim, Înălțarea Domnului, Pogorîrea Duhului Sfânt și Sfânta Treime; sărbători mobile, cari nu revin anual la aceeaș dată, ca Paște, Rusalii, etc.; sărbători naționale, cele ținute în amintirea unor însemnate evenimente istorice: Proclamarea Independenței și a Regatului (10 Maiu), Unirea Principatelor (24 Ianuarie) și ziua Eroilor (în ziua Înălțării); sărbători școlare, când școalele au vacanță: toate sărbătorile împărătești și cele naționale, toate duminicile de peste an, apoi: 30 Ianuarie, 23 Aprilie, 21 Maiu, 8 Septemvrie, 26 Octomvrie, 8 Noemvrie, 6 Decemvrie, vacanța Crăciunului, a Paștilor, vacanțiile mari din Iulie și August, precum și ziua Patronului școalei; sărbători superstițioase, cele rămase din timpurile de idolatrie și ținute de popor, mai ales la țară: Rusalii, Foca, Ilie, Pălie, Pantelii, Răpotini, Drăgaica, Paparudele, Circovii, Pilipii, Ciurica, etc. (v. aceste nume).

sărbătoáre f., pl. orĭ (d. sărbez). Zi de ceremonie religioasă, ca zilele sfinților, Crăciunu, Paștele, Înălțarea.

sărbătoare s. v. FESTIVITATE. PETRECERE. SERBARE.

SĂRBĂTOARE s. 1. zi festivă, (înv. și pop.) praznic, (înv.) sărbătorie. (Azi e mare ~, nu se lucrează.) 2. festivitate, solemnitate. (~ dezvelirii monumentului.) 3. sărbătorire, serbare. (~ nunții lor.)

sărbători s. pl. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. PERIOD.

túlbură-sărbătoáre sint. s. (franțuzism) Persoană care strică buna dispoziție a altora ◊ „O trupă de «tulbură-sărbătoare» a pătruns în sală.” R.lit. 32/94 p. 11 (trad. fr. trouble-fête)

SĂRBĂTOARE subst. 1. – b. (16 B 111 100); – Florea (Hur 99). 2. Toponim: Piscul Sărbătorirei (16 B I 122) sau al Sărbătoarei (ib 119).