sărar definitie

12 definiții pentru sărar

SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (în trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar.
SĂRÁR, (1) sărare, s. n., (2) sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (Reg.) Solniță. 2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. – Sare + suf. -ar.
SĂRAR1, sărari, s. m. Negustor ambulant de sare. Păcurarii și sărarii, cei ce umblă prin sate cu desfacerea păcurii sau gazului și a sării. PAMFILE, I. C. 244. (Cu pronunțare regională) O baniță de sare... se plătește cu zece parale, din care opt se dau ciocanarului și două sararului. I. IONESCU, P. 36.
SĂRÁR2, sărare, s. n. Vas de pămînt în care se păstrează sarea; solniță. (Cu pronunțare regională) Solnița sau sărariul, care poate fi cu o cavitate sau două: una pentru sare, alta pentru piper. PAMFILE, I. C. 391.
sărár1 (persoană) (înv.) s. m., pl. sărári
sărár2 (obiect) (rar) s. n., pl. săráre
sărár (persoană) s. m., pl. sărári
sărár (obiect) s. n., pl. săráre
SĂRÁR s. v. solniță.
sărár m. Vechĭ. Negustor de sare. V. ceangăŭ.
sărar s. v. SOLNIȚĂ.
sărár, sărari, s.m. – (înv.) Negustor de sare: „Am fo’ vo patruzeci de căruțe de sărari” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 295). ♦ (onom.) Sărar, Sărari, Săraru, nume de familie în Maramureș. – Din sare + suf. -ar (DEX, MDA).

sărar dex

Intrare: sărar (persoană; -i)
sărar persoană; -i substantiv masculin
Intrare: sărar (obiect; -e)
sărar obiect; -e substantiv neutru