sărătură definitie

17 definiții pentru sărătură

SĂRĂTÚRĂ, (2, 3) săraturi, s. f. 1. Faptul de a fi sărat; sare conținută de ceva. 2. Teren bogat în săruri minerale solubile, cu fertilitate scăzută; p. ext. pășune care se întinde pe un astfel de loc. 3. Mâncare preparată cu (prea multă) sare; aliment conservat cu sare. – Săra + suf. -ătură. Cf. lat. salatura.
SĂRĂTÚRĂ, sărături, s. f. 1. Faptul de a fi sărat; sare conținută de ceva. 2. Teren bogat în săruri minerale solubile, cu fertilitate scăzută; p. ext. pășune care se întinde pe un astfel de loc. 3. Mâncare preparată cu (prea multă) sare; aliment conservat cu sare. – Săra + suf. -ătură sau lat. salatura.
SĂRĂTÚRĂ, sărături, s. f. 1. Faptul de a fi sărat; sarea conținută de ceva. Sărătura și acritura bucatelor să coclește lesne de aramă. PISCUPESCU, O. 195. 2. Teren bogat în săruri minerale solubile în apă; p. ext. pășune care se întinde pe un astfel de loc. Pămîntul moșiei, în partea despre Prut, este năsipos; iar în celelalte părți este lutos, avînd multe sărături. I. IONESCU, D. 351. 3. (La pl.) Nume dat unor alimente (în special pește) conservate cu sare.
sărătúră s. f., g.-d. art. sărătúrii; (terenuri, alimente) pl. sărătúri
sărătúră s. f., g.-d. art. sărătúrii; (terenuri, alimente) pl. sărătúri
SĂRĂTÚRĂ s. 1. (pop. și fam.) slatină. (Ce e cu ~ asta de mâncare?) 2. (înv. și reg.) slatină. (Terenuri fertile și ~i.)
SĂRĂTÚRĂ s. v. saramură, sărare, sărat.
SĂRĂTURĂ-RÓȘIE s. v. brâncă.
SĂRĂTÚRĂ ~i f. 1) Produs alimentar (pește, carne, brânză, legume etc.), conservat prin sare. 2) peior. Mâncare în care s-a pus prea multă sare. /a săra + suf. ~ătură
sărătură f. carne sărată, pește sărat. [Lat. SALITURA].
sărătúră f., pl. ĭ (d. sărat). Lucru sărat, ca: apă sărată (slatină), pămînt sărat (după cum se crede, clisos și impropriŭ agriculturiĭ), mîncare sărată (conserve de carne, de pește, murăturĭ ș.a.).
sărătu s. v. SARAMURĂ. SĂRARE. SĂRAT.
SĂRĂTU s. 1. (pop. și fam.) slatină. (Ce e cu ~ asta de mîncare?) 2. (înv. și reg.) slatină. (Terenuri fertile și ~.)
sărătură-roșie s. v. BRÎNCĂ.
SĂRĂTÚRĂ (< săra) s. f. 1. Faptul de a fi sărat; p. ext. sarea conținută de ceva. ♦ Aliment (prea) sărat; spec. (la pl.) aliment conservat în sare. 2. Denumire generică a solurilor care au un conținut ridicat de săruri solubile în orizontul superior sau depuneri (eflorescențe) de săruri la suprafață. Se disting s. marine (formate pe litoral, sub acțiunea valurilor sau a mareelor) și s. continentale (formate în condițiile unor temperaturi ridicate în locuri cu apa freatică aproape de suprafață, care se deplasează ascendent iar apoi se evaporă). Se mai formează și prin secarea lacurilor sărate sau în jurul izvoarelor sărate. Vegetația de s. cuprinde doar puține specii, în general pipernicite, cu adaptări specifice; printre cele mai caracteristice se numără Salicornia europaea, Suaeda maritima, Artemia maritima.
SĂRĂTURILE, grind de origine marină situat în extremitatea de E a Deltei Dunării (jud. Tulcea), la N de brațul Sfântu Gheorghe. Extins de-a lungul țărmului Mării Negre, grindul S. este alcătuit din cordoane de nisip alăturate, între care apar fâșii depresionare, inundate de viituri. Lungime: 9 km; lățime max.: 10 km; supr.: 7.500 ha; alt. max.: 4 m. Relief de dune (mobile), cu alt. medii de 2,5 m. Vegetație săracă. Unii oameni de știință presupun că grindul S. ar corespunde cu fosta ins. Peuce, amintită de Strabon în scrierile sale. Grindul S., care se continuă spre N cu un îngust cordon litoral până la Sulina, este traversat de canalul Tătaru pe direcție N-S.
sărătură, sărături s. f. (intl.) om cu multă experiență; descurcăreț.

sărătură dex

Intrare: sărătură
sărătură substantiv feminin