SĂPUNEÁLĂ, săpuneli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) săpuni, săpunit1. ♦ Fig. (Fam.) Mustrare, dojană; ocară. ◊ Loc. vb. A trage (cuiva) o săpuneală = a dojeni, a critica (aspru) pe cineva. 2. Spumă de săpun; clăbuci. – Săpuni + suf. -eală.

SĂPUNEÁLĂ, săpuneli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) săpuni; săpunit1. ♦ Fig. (Fam.) Mustrare, dojană; ocară. ◊ Loc. vb. A trage (cuiva) o săpuneală = a dojeni, a critica (aspru) pe cineva. 2. Spumă de săpun; clăbuci. – Săpuni + suf. -eală.

SĂPUNEÁLĂ, (2) săpuneli și săpunele, s. f. 1. Acțiunea de a săpuni; săpunit. ♦ Fig. Mustrare, dojană, observație aspră. Să ne lămurim și să mi te răfuiesc!... începu Coco Conduraky, potrivindu-și manșetele rotunde și tari, ca și cum ar fi voit să le suflece pentru grozava săpuneală pe care o pregătea. C. PETRESCU, A. R. 32. ◊ Expr. A trage (cuiva) o săpuneală = a mustra, a dojeni (pe cineva), a face (cuiva) o critică aspră. 2. (Transilv.; numai la pl.) Spumă de săpun; clăbuci. Din săpuneli, răsăreau țepoși perii mari ai bărbii. V. ROM. martie 1952, 161. – Variantă: (Mold., Transilv.) soponeálă (BIBICESCU, P. P. 275) s. f.

săpuneálă s. f., g.-d. art. săpunélii; pl. săpunéli

săpuneálă s. f., g.-d. art. săpunélii; pl. săpunéli

SĂPUNEÁLĂ s. v. admonestare, ceartă, certare, clăbuc, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș, săpunire, săpunit, spumă.

SĂPUNEÁLĂ ~éli f. 1) v. A SĂPUNI. ◊ A trage (cuiva) o ~ a mustra aspru pe cineva. 2) Spumă obținută prin frecarea săpunului cu apă; clăbuc. /a săpuni + suf. ~eală

săpuneală f. fam. fig. frecuș.

săpuneálă f., pl. e. Acțiunea de a săpuni. Fig. Iron. Frecuș, perdaf, ocară, țeapănă: ĭ-a tras o săpuneală.

săpuneală s. v. ADMONESTARE. CEARTĂ. CERTARE. CLĂBUC. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. MORALĂ. MUSTRARE. OBSERVAȚIE. REPROȘ. SĂPUNIRE. SĂPUNIT. SPUMĂ.

a încasa un frecuș / un perdaf / o săpuneală expr. a fi aspru mustrat / certat.

a trage (cuiva) o săpuneală expr. a certa cu asprime (pe cineva), a mustra (pe cineva).