SĂNIÍȘ, săniișuri, s. n. (Rar) Săniuș. – Sanie + suf. -iș.

SĂNIÍȘ s. n. Săniuș. – Sanie + suf. -iș.

SĂNIÍȘ s. n. v. săniuș.

SĂNIÚȘ, săniușuri, s. n. 1. Loc pe coasta unui deal sau a unui dîmb pe care copiii se dau cu săniuțele; derdeluș. De pe coastele săniușurilor coboram la ghețuș. SADOVEANU, O. VIII 209. 2. Faptul de a se da cu săniuța pe zăpadă; săniat. Iarna pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 13. ◊ Loc. adv. De-a săniușul = lunecînd cu sania (sau ca sania). He, hei, domnișorule, bine-ar hi dacă s-ar învîrti [roata lumii], da vezi dumneata, că nu se învîrtește, o-mpedecat-o nu știu cine și merge de-a săniușul. HOGAȘ, M. N. 68. – Variantă: săniíș (ALECSANDRI, T. 398) s. n.

săniíș (rar) s. n., pl. săniíșuri

săniíș s. n., pl. săniíșuri

săniíș și săniúș n., pl. urĭ (d. sanie). Drum de sanie mare saŭ loc pe unde se lasă copiiĭ la vale cu săniuțele pe zăpadă. V. derdeluș, ghețuș, huruiș.