sămănătorism definitie

12 definiții pentru sămănătorism

SĂMĂNĂTORÍSM s. n. Curent social, cultural și literal inițiat la începutul sec. XX, în România, de revista „Sămănătorul”, care idealiza satul patriarhal în opoziție cu orașul „viciat” de civilizație, considera țărănimea ca depozitara exclusivă a valorilor naționale și promova o literatură de inspirație folclorică și istorică. [Var.: semănătorísm s. n.] – „Sămănătorul” (n. pr.) + suf. -ism.
SEMĂNĂTORÍSM s. n. v. sămănătorism.
SĂMĂNĂTORÍSM s. n. Curent literar inițiat la începutul secolului XX, în România, de revista „Sămănătorul”, care acuza stările sociale existente, opunând orașului „viciat” de civilizație imaginea idilică a satului patriarhal, considerând țărănimea ca depozitara exclusivă a valorilor naționale și cultivând o literatură de inspirație rurală și istorică. [Var.: semănătorísm s. n.] – „Sămănătorul” (n. pr.) + suf. -ism.
SEMĂNĂTORÍSM s. n. v. sămănătorism.
SEMĂNĂTORÍSM s. n. Curent literar inițiat la începutul acestui secol de revista «Semănătorul», care a promovat o artă literară cu caracter popular, însă și cu tendințe naționaliste, care duceau la considerarea țărănimii ca un tot, fără diferențieri de clasă; ideologia acestui curent.
sămănătorísm s. n.
sămănătorísm s. n.
SĂMĂNĂTORÍSM s.n. Curent ideologic-literar inițiat la începutul sec. XX, în România, de revista „Sămănătorul”, care acuza stările sociale existente, opunând orașului „viciat” de civilizație imaginea idilică a satului patriarhal, considerând țărănimea ca depozitară exclusivă a valorilor naționale și cultivând o literatură de inspirație rurală și istorică. [Var. semănătorism s.n. / < Sămănătorul – revistă literară + -ism].
SEMĂNĂTORÍSM s.n. v. sămănătorism.
SĂMĂNĂTORÍSM s. n. curent ideologic-literar la începutul sec. XX, în România, care acuza stările sociale existente, opunând orașului „viciat” de civilizație, imaginea idilică a satului patriarhal, considerând țărănimea ca depozitară exclusivă a valorilor naționale și cultivând o literatură de inspirație rurală și istorică. (< „Sămănător/ul/”, -ism)
sămănătorism n. curent literar inaugurat la București în 1901 de revista Sămănătorul (fundat de Vlahuță și Coșbuc), reclamând o literatură națională și democrată, neaoș românească, inspirându-se din vieața actuală a țăranului și din trecutul istoric. V. poporanism.
SĂMĂNĂTORÍSM (SEMĂNĂTORÍSM) (< „Sămănătorul”) s. n. Curent social, cultural și literar apărut în România în primul deceniu al sec. 20, numit astfel după titlul revistei „Sămănătorul”, avându-l ca principal ideolog și promotor pe N. Iorga. Văzând în țărănime depozitara exclusivă a valorilor naționale, idealizând satul patriarhal în opoziție cu orașu, „viciat” de civilizație, și elogiind boierimea autohtonă, s. consideră posibilă refacerea comunității naționale printr-o cultură unică (atât pentru păturile de sus cât și pentru țărănime). Un merit al s. este pregătirea culturală și morală a Marii Uniri din 1918. Pe plan literar, s. a încercat că continue ideile „Daciei literare”, promovând o literatură pentru popor și cultivând inspirația din trecutul istoric și din folclor. Datorită însă confuziei între estetic și etic, s. nu s-a impus ca un curent literar, literatura strict sămănătoristă fiind lipsită de valoare, cu un pronunțat caracter tezist.

sămănătorism dex

Intrare: sămănătorism
sămănătorism substantiv neutru
semănătorism