sălcioară definitie

15 definiții pentru sălcioară

SĂLCIOÁRĂ, sălcioare, s. f. 1. Diminutiv al lui salcie. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală (Elaeagnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie1 + suf. -ioară.
SĂLCIOÁRĂ, sălcioare, s. f. 1. Diminutiv al lui salcie1. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală (Elaegnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie1 + suf. -ioară.
SĂLCIOÁRĂ, sălcioare, s. f. Diminutiv al lui salcie3. Subt o sălcioară naltă Și de vîrf cam aplecată Cu mustățile pe apă, Un caic e priponit. TEODORESCU, P. P. 559. Frunză verde sălcioară, Puiculiță bălăioară, Tu n-ai tată, eu n-am mamă, Amîndoi sîntem de-o seamă. ALECSANDRI, P. P. 242.
sălcioáră (-ci-oa-) s. f., g.-d. art. sălcioárei; pl. sălcioáre
sălcioáră s. f. (sil. -ci-oa-), g.-d. art. sălcioárei; pl. sălcioáre
SĂLCIOÁRĂ s. (BOT.) 1. sălcică. (O salcie mică sau o ~.) 2. (Clitopilus prunulus) nicorete.
SĂLCIOÁRĂ s. v. lozie, mlajă, răchită, răchițică, săpunele, scânteiuță, sânziene-de-grădină.
SĂLCIOÁRĂ ~e f. (diminutiv de la salcie) Arbore sau arbust spinos cu frunze lanceolate, argintii, și cu flori galbene, parfumate, cultivat în scopuri ornamentale. /salcie + suf. ~ioară
SĂLCIOA s. (BOT.) sălcică. (O salcie mică sau o ~.)
sălcioa s. v. LOZIE. MLAJĂ. RĂCHITĂ. RĂCHIȚICĂ. SĂPUNELE. SCÎNTEIUȚĂ. SÎNZIENE-DE-GRĂDINĂ.
SĂLCIOARA 1. Com. în jud. Dâmbovița, situată în C. Titu, pe râul Dâmbovița; 4.022 loc. (2005). Reșed. com. S. este satul Bănești. Halte de c. f. (în satele Bănești, Movila și Podu Rizii). Până la 1 ian. 1965, satul și com. S. s-au numit Beșteloaia. Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1761) și Sf. Nicolae (1870), în satele Ghinești și Podu Rizii, 2. Com. în jud. Ialomița, situată în C. Bărăganului, pe dr. râului Ialomița; 2.497 loc. (2005). Viticultură. Satul S. a fost înființat în 1892 cu locuitori veniți din satul Copuzu.
SĂLCIOÁRĂ (< salcie) s. f. 1. Diminutiv al lui salcie. 2. Arbore spinos din familia eleagnaceelor, înalt până la c. 7 m, cu frunze acoperite de mici solzi stelați, care le dau un aspect argintiu („Elaeagnus angustifolia”). Originar din Asia temperată, la noi cultivat în scopuri decorative și în perdele de protecție sau pentru ameliorarea terenurilor degradate (inclusiv pe alunecări de teren).
Elaeagnus angustifolia L., « Salcie mirositoare, Sălcioară ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mici, foarte parfumate, cu miros dulceag, în interior galbene, pe dinafară alburii, pedunculate, erecte (perigon campanulat și. sudate de el 4 stamine), solidare sau cîte trei, la subsuoara frunzelor. (Fructul, o drupă falsă, galbenă-cenușie, cărnoasă, uscată, se coace în sept. Arbore mic, spinos care, datorită micilor solzi stelați care îl acoperă, are un aspect argintiu. Tulpină cu scoarță brună, netedă, subțire, coroană deasă, ramuri tinere argintii-cenușii apoi maro-închis, spinoase. Frunze scurt-pețiolate, 4-8 cm lungime, lanceolat-liniare, întregi, verzi pe față, pe dos argintii, cu nervuri penate, distincte, solzos-păroase.
Elaeagnus commutata Bernh. (syn. E. argentea Pursh), « Sălcioară americană ». Specie originară din America de N. înflorește primăvara-vara. Flori galbene, mirositoare. Frunze (cca, 10 cm lungime) argintii pe ambele fețe, pe dos cu nuanță de bronz. Arbust (cca 5 m înălțime) cu sau fără spini.
IMPATIENS L., BALSAMINĂ, SĂLCIOARĂ, fam. Balsaminaceae. Gen originar din munții Asiei, mai pui ine diii Africa tropicală, nordul și regiunile tropicale și subtropicale ale Asiei, America de N și Europa, pînă la 410 specii, erbacee sau semi-lemnoase, anuale sau. perene (cultivate în interioare). Tulpini ramificate. Frunze opuse sau alterne, în funcție de poziția lor pe plantă. Flori divers colorate (sepalele și petalele colorate, ultimele în parte concrescute). Fruct, capsulă; la atingere plesnește în 5 valve (Pl. 41, fig. 241).

sălcioară dex

Intrare: sălcioară
sălcioară substantiv feminin
  • silabisire: -ci-oa-