GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

SĂLBÁTEC, -Ă adj., s. m. și f. v. sălbatic.

SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus).

GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compus: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte. – Lat. gallina.

SĂLBÁTEC, -Ă adj., s. m. și f. v. sălbatic.

SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbátec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (=silvaticus).

GĂÍNĂ, găini, s. f. Pasăre domestică de curte din ordinul galinaceelor, care se crește pentru ouă și carne; femela cocoșului. Găinile cotcodăceau în coștireață, vestind gospodarii că se luminează de ziuă. CAMILAR, TEM. 151. Pe strașina casei, găinile căutau chiorîș, cu poftă, spre pătulul așezat în crăcile copacului de lîngă casă. BUJOR, S. 29. Pot să prind șerpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CREANGĂ, P. 122. Găina care cîntă seara n-are ou dimineața, se zice despre cineva care face gură multă și treabă puțină. Găina bătrînă face zeama bună. ◊ Expr. A se culca (o dată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Baba, care se culcase o dată cu găinele, se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. Se vede că și aici, ca și la Nicorești, el se culca o dată cu găinile. ALECSANDRI, T. I 84. A cînta găina-n casă, se zice cînd în casă poruncește femeia. În casa noastră voi ca să cînte cocoșul, iar nu găina. ISPIRESCU, L. 31. Apucase a cînta găina la casa lui și cucoșul nu mai avea nici o trecere. CREANGĂ, P. 285. A avea orbul găinilor = a nu vedea bine. A umbla ca o găină beată = a umbla împleticindu-se. ◊ Compuse: găină-sălbatică sau găină-de-munte = pasăre sălbatică ceva mai mică decît găina domestică, ale cărei pene seamănă cu ale potîrnichii, avînd pete albe pe aripi și pe coadă.

SĂLBÁTEC1, -Ă adj. v. sălbatic1.

SĂLBÁTEC2, -Ă s. m. și f. v. sălbatic2.

SĂLBÁTIC2, -Ă, sălbatici, -e, s. m. și f. Persoană aparținînd unor grupuri de oameni aflați în sălbăticie, p. ext. persoană aflată pe o treaptă inferioară de civilizație. ♦ Persoană nesociabilă care trăiește retrasă de lume. Leana și Culai?... Ce sălbatici! DELAVRANCEA, O. II 331. – Variantă: sălbátec, -ă s. m. și f.

SĂLBÁTIC1, -Ă, sălbatici, -e, adj. (Și în forma sălbatec) 1. (Despre animale, în opoziție cu domestic) Care nu este domesticit, îmblînzit, supus omului; p. ext. greu de stăpînit, aprig, aprins, nedomolit. Să mă duc pe-un cal sălbatec, să mă duc fără să știu. EFTIMIU, Î. 27. Sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătînd apa-ntunecată de un nour trecător. ALECSANDRI, P. A. 124. ♦ (Despre plante) Care a crescut de la sine, necultivat, neîngrijit, nealtoit. Ea are flori de crîng la sîn Și-n păr un trandafir sălbatic. COȘBUC, P. I 181. 2. (Despre pămînt, locuri etc.) În care nu a intervenit prezența și mîna omului, necultivat, nelucrat, nelocuit, neamenajat; pustiu. Asculta cu luare aminte isprăvile de vînătoare, rătăcirile prin locuri sălbatice și neumblate. SADOVEANU, O. I 272. Pîraiele... sălbatice cîntă neîncetat lauda ta. RUSSO, O. 23. 3. (Despre oameni) Din prima perioadă de dezvoltare a societății omenești, p. ext. care se comportă ca un om necivilizat, primitiv. Din turnul acesta sălbaticii noștri strămoși cercetau zarea. SADOVEANU, O. VII 179. Îi socotea sălbateci și răi. REBREANU, R. I 169. ♦ Care arată sălbăticie, primitivism; de sălbatic, ca la sălbatici. Cu cît oastea tăcută se apropia, cu atît gălăgia țărănească se învolbura ca un cor sălbatec amețitor. REBREANU, R. II 250. Ea cîntă-un viers sălbatec din Dacia transalpină. ALECSANDRI, T. II 204. ◊ Fig. Sînt ciudate și pline de o sălbatică frumusețe nopțile de toamnă din jurul munților Perșani. BOGZA, C. O. 248. Îmi umpleau tot trupul pînă în cele din urmă fibre cu simțirea sălbatică a bucuriei de viață. SADOVEANU, O. V 103. ♦ Fig. Înfricoșător, înfiorător. Vîntul plîngea afară cu modulații sălbatice. SADOVEANU, O. I 435. Mereu crește zgomotul valurilor ce se izbesc de chei, spărgîndu-se într-un muget sălbatic. BART, S. M. 14. ♦ Fig. Vijelios, repede. Jocul urmează tăcut, din ce în ce parcă mai sălbatic. REBREANU, I 12. Ieși-vor din negru pămînt, În zale de-argint cavalerii... Și roibii cu nările-n vînt Vor trece-n sălbatec galop. COȘBUC, P. I 154. ♦ Retras de lume, nesociabil, singuratic. 4. Neomenos, crud, barbar, lipsit de umanitate, animalic; Un chef sălbatic se încinse. SADOVEANU, O. I 166. Acum ar fi vrut o biruință sălbatecă, numai ca să-i îngenunche pe toți. C. PETRESCU, C. V. 122. Focul!... Focul! răcni un glas cu o bucurie sălbatecă. REBREANU, R. II 205. ◊ (Adverbial) Ne-au furat caii! – Cum? urlă sălbatic vatamanul. SADOVEANU, O. VII 38. Arald se primblă singur, rîzînd, vorbind sălbatic. EMINESCU, O. I 96. ♦ Care exprimă cruzime, sălbăticie. Și ochii lui sălbatici Străfulgerînd tresar. IOSIF, PATR. 70. – Variantă: sălbátec, -ă adj.

!busuióc-sălbátic (plantă) s. m., art. busuiócul-sălbátic

cocóș-sălbátic (pasăre) s. m., pl. cocóși-sălbátici

găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice

micsándră-sălbátică (plantă) s. f., g.-d. art. micsándrei-sălbátice; pl. micsándre-sălbátice

neghínă-sălbátică (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. neghínei-sălbátice

pisícă sălbátică s. f. + adj.

!porc-sălbátic (mistreț) s. m., pl. porci-sălbátici

ráță sălbátică s. f. + adj.

!rútă-sălbátică (plantă) s. f., art. rúta-sălbátică, g.-d. art. rútei-sălbátice; pl. rúte-sălbátice

sălbátic adj. m., s. m., pl. sălbátici; adj. f., s. f. sălbátică, pl. sălbátice

!usturói-sălbátic (plantă) s. m.

busuióc sălbátic s. m. + adj.

cocóș-sălbátic s. m., pl. cocóși-sălbátici

găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., pl. găíni-sălbátice

micsándră-sălbátică (bot.) s. f., g.-d. art. micsándrei-sălbátice; pl. micsándre-sălbátice

neghínă-sălbátică s. f.

pisícă sălbátică s. f. + adj.

porc sălbátic s. m. + adj.

ráță sălbátică s. f. + adj.

rúta-sălbátică s. f., art. rúta-sălbátică

sălbátic adj. m., s. m., pl. sălbátici; f. sg. sălbátică, pl. sălbátice

usturói sălbátic s. m. + adj.

BUSUIOC-SĂLBÁTIC s. v. lupoaie.

COACĂZĂ-SĂLBÁTICĂ s. v. agrișă

DEDIȚEI-SĂLBÁTICI s. pl. v. oiță.

MÂȚĂ SĂLBÁTICĂ s. v. pisică sălbatică.

MEI SĂLBÁTIC s. v. meișor.

PĂTRUNJEL-SĂLBÁTIC s. v. rușinea-fetei.

PRUN SĂLBÁTIC s. v. mălin.

RAPIȚĂ SĂLBÁTICĂ s. v. muștar, nap sălbatic, ridiche sălbatică.

RĂDĂCINĂ-SĂLBÁTICĂ s. v. hrean.

ROȘCOV SĂLBÁTIC s. v. glădiță, plătică.

RUTĂ-SĂLBÁTICĂ s. v. tămâiță-de-câmp.

SĂLBÁTIC adj., adv. 1. adj. (rar) pădureț. (Animale ~e și animale domestice.) 2. adj. v. nedomesticit. 3. adj. v. focos. 4. adj. v. barbar. 5. adj. v. primitiv. 6. adj. v. necivilizat. 7. adj., adv. v. rău. 8. adj. v. impetuos. 9. adj. v. bestial. 10. adj. barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.) 11. adj. v. cumplit. 12. adj. v. fricos. 13. adj. (BOT.) pădureț, (pop.) mistreț, mistricit. (Păr ~.) 14. adj. (pop.) pădureț, (înv. și reg.) păduratic, păduresc. (Fruct ~.) 15. adj. v. natural. 16. adj. v. pustiu.

Sălbatic ≠ domestic

sălbátic (sălbátică), adj. – Neîmblînzit, necultivat, natural, frust, rău. – Var. sălbatec. Megl. sălbatic. Lat. salvatĭcus (Diez, I, 365; Pușcariu 1497; REW 7922, Rosetti, I, 59), cf. it. salvatico, prov. salvatge, fr. sauvage. – Der. sălbătici (var. însălbătici, (în)sălbătăci), vb. (a <se> face sălbatic); sălbăticie (var. sălbatăcie), s. f. (stare de sălbatic; Trans., fiară); sălbăticime (var. sălbătăcime, sălbăticiune, sălbătăciune), s. f. (fiară; animal sălbatic); sălbăticos, adj. (sălbatic); sălbăție, s. f. (plantă, Lolium temulentum), numită poate astfel datorită proprietăților sale narcotice. Din rom. provine rut. silvatici „spiriduș” (Candrea, Elemente, 409).

SĂLBÁTIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care nu este domesticit; neîmblânzit. 2) (despre plante) Care crește de la sine; necultivat. 3) (despre pământ) Care este lăsat în părăsire; nelucrat; necultivat. 4) (despre locuri) Care nu este populat; nelocuit. 5) Care este caracteristic omului primitiv; necivilizat. 6) și substantival (despre persoane) Care se ferește de lume; nesociabil. 7) și substantival Care este lipsit de milă; fără milă; barbar; crud; nemilos. 8) Care se manifestă cu mare putere; violent. 9) și substantival fig. Care vădește lipsă de respect față de cultură și civilizație; barbar. /<lat. silvaticus

sălbatic a. 1. care trăiește în păduri, în locuri pustii; 2. care nu e domesticit: rață sălbatică; 3. care nu e civilizat: popoare sălbatice; 4. care răsare firește: smochin sălbatic; 5. incult și nelocuit: țară sălbatică; 6. fig. grosolan, necioplit: apucături sălbatice. [Lat. vulg. SALVATICUS = clasic SILVATICUS]. ║ m. 1. cel ce trăiește în păduri, fără legi: sălbaticii din Africa; 2. fam. cel ce evită societatea.

sălbatéc (vest) și -ic (est), -ă adj. (lat. salváticus, îld. sĭlváticus, pădureț, d. silva, pădure; it. salvático, selvaggio, Triest, salvadego, pv. salvatge, fr. sauvage). Care nu e domestic, care nu trăĭește pe lîngă om (cî în pădurĭ saŭ deșerturĭ): animale sălbatice. Fig. Sperios, care fuge de om străin: copil sălbatic. Singuratic, misantrop: savanțiĭ îs cam sălbaticĭ. Necivilizat, incult, necĭoplit, primitiv: popoare sălbatice. Fig. Crud, feroce: un țăran sălbatic. Necĭoplit, grosolan: apucăturĭ sălbatice. Care crește singur (fără cultură), spontane: poamă sălbatică (V. pădureț). Primitiv, necultivat, nelocuit: țară sălbatică. Subst. Om sălbatic, om care trăĭește fără legĭ scrise, fără organizațiune socială: sălbaticiĭ africanĭ. Misantrop.

busuioc-sălbatic s. v. LUPOAIE.

castravete-sălbatic s. v. PLESNITOARE.

cătușnică-sălbatică s. v. VORONIC.

coacăză-sălbatică s. v. AGRIȘĂ.

curechi-sălbatic s. v. RAPIȚĂ.

dediței-sălbatici s. pl. v. OIȚĂ.

fusui-sălbatec s. v. GOGOAȘĂ. PĂPĂLĂU.

linte-sălbatică s. v. LINTIȚĂ.

mac-sălbatic s. v. ROSTOPASCĂ.

măghiran-sălbatic s. v. SOVÎRF.

măslin-sălbatic s. v. RĂCHIȚICĂ.

mei-sălbatic s. v. MEIȘOR.

mîță sălbatică s. v. PISICĂ SĂLBATICĂ.

morcov-sălbatic s. v. RUȘINEA-FETEI.

pătrunjel-sălbatic s. v. RUȘINEA-FETEI.

prun sălbatic s. v. MĂLIN.

rapiță sălbatică s. v. MUȘTAR. NAP SĂLBATIC. RIDICHE SĂLBATICĂ.

rădăcină-sălbatică s. v. HREAN.

roșcov-sălbatic s. v. GLĂDIȚĂ. PLĂTICĂ.

rută-sălbatică s. v. TĂMÎIȚĂ-DE-CÎMP.

SĂLBATIC adj., adv. 1. adj. (rar) pădureț. (Animale ~e și animale domestice.) 2. adj. nedomesticit, neîmblînzit, (pop.) sireap. (Cal ~.) 3. adj. aprig, focos, nestăpînit, sireap, vijelios, (înv.) zmeios. (Un armăsar ~.) 4. adj. barbar, primitiv, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 5. adj. înapoiat, neevoluat, primitiv, rudimentar. (Duceau o viață ~, în caverne.) 6. adj. necivilizat, primitiv. (Așezări ~.) 7. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 8. adj. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, tumultuos, vehement, violent, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) 9. adj. animalic, bestial, feroce, fioros. (Gest ~.) 10. adj. barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.) 11. adj. aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, nebun, violent. (O pasiune ~ îl măcina.) 12. adj. fricos, sperios, temător, (livr.) timorat. (De ce ești atît de ~ ?) 13. adj. (BOT.) pădureț, (pop.) mistreț, mistricit. (Păr ~.) 14. adj. (BOT.) (pop.) pădureț, (înv. și reg.) păduratic, păduresc. (Fruct ~.) 15. adj. natural, (livr.) frust. (Frumusețea ~ a Bucegilor.) 16. adj. deșert, gol, necultivat, pustiu, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) pustiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.)

susai-sălbatic s. v. SUSAI-DE-PĂDURE. SUSAI-PĂDUREȚ. TÎLHĂREA.

trifoi-sălbatic s. v. SULIȚICĂ.

trifoiaș-sălbatic s. v. CULBECEASĂ.

OREZ SĂLBATIC s.n. Graminee originară din America de Nord (Zizania aquatica), neînrudită cu orezul, ale cărei semințe lungi și subțiri, de culoare maronie, sunt comestibile și utilizate de obicei în amestec cu orezul. Conferă preparatelor culinare un aspect și o aromă deosebite, boabele sale devenind prin fierbere de culoare purpurie. [Dicționar gastronomic explicativ, Ed. Gemma Print, 2003]

ERYSIMUM L., MIXANDRE SĂLBATICE, fam, Cruciferae. Gen originar din Asia, America de N, sudul Europei, cca 82 specii, erbacee, anuale, bienale, perene cu peri gri, rar gri-pîsloase. Tulpină erectă. Frunze oblong-lanceolate, fără stipele, dentate, acoperite cu peri trifizi, cele superioare sesile, cele inferioare scurt-pețiolate. Înfloresc mai-sept. Flori galbene-portocalii, mirositoare, hermafrodite (4 sepale, 4 petale lung-ungulate, 6 stamine cu glande nectarifere la bază, un stil simplu, cca 3 mm lungime, stigmat întreg sau bilobat), dispuse în raceme largi sau alungite. Fruct, silicvă lung-pețiolată, patrunghiulară.

GLEDITSCHIA L., GLĂDIȚĂ, PLĂTICĂ, ROȘCOV SĂLBATIC, fam. Leguminosae. Gen originar din Africa, America, Asia, Europa, America de S, cca 11 specii, arbori cu spini lungi, ramificați. Frunze simplu și dublu-penate cu foliole mai mici. Flori verzi, poligame, în raceme sau panicule, cu 6-10 stamine libere. Fructul, o păstaie turtită.

PRUNELLA L., PRUNELA, BUSUIOC SĂLBATEC, fam. Labiatae. Gen originar din regiunile continentale, 4-6 specii, erbacee, perene, scunde. Frunzele pețiolate, oblong-ovate, rar penat-fidate, cu lobii liniari sau oblongi lipsite de stipele. Flori mov-roșietice sau purpur și albe, dispuse în spic dens, terminal (caliciul cilindric- campanulat, bilabiat, cu 10 nervuri neregulate, baza superioară cu 3 dinți lați, scurți, cea inferioară cu 3 dinți subțiri, lungi, antere cu 2 loji, stil crestat în vîrf), dispuse In spic dens, terminal.